Doi copii din Oradea se simt uitaţi pentru că mama lor nu a mai dat niciun semn de viaţă din Italia. Paula şi Ionuţ au decis să apeleze la ziarul „Adevărul de Seară” Oradea pentru a-şi găsi mama, sperând că cineva din Italia le va spune măcar că este bine.
„Aş da orice să ştiu că este bine. Mă rog în fiecare seară să fie bine. Poate că o găsim cu ajutorul ziarului”, a spus Paula. Fata are 16 ani, iar fratele ei, Ionuţ, 15 ani. Din 2004 sunt crescuţi de bunici. „În 2003, tata a mers la lucru în Italia, iar în 2004 a mers şi mami. Până atunci, mami a fost cea mai bună prietenă a mea”, a povestit Paula. Mama ei, Anamaria Caba, a lucrat mai întâi ca menajeră la o familie, iar apoi ca bucătar sau ajutor de bucătar la restaurante.
Anul trecut, a fost ultima dată acasă, iar ultima convorbire la telefon a avut loc în ianuarie. „Am vorbit la telefon, imediat după ziua mea”, a spus Ionuţ. Din ianuarie până în august, mama le-a scris doar SMS-uri, iar de atunci nu a mai dat vreun semn de viaţă. Copiii sunt speriaţi.
„Aş da orice să ştiu că este bine”
„Poate i s-a întâmplat ceva. Acum este în divorţ cu tata. Aş da orice să ştiu că e bine”, tot repetă Paula îngrijorată. Tinerii nu înţeleg ce s-a putut întâmpla cu mama, care a fost întotdeauna foarte iubitoare şi ataşată de ei, iar acum nici măcar nu i-a spus Paulei „La mulţi ani!”, de ziua ei, în 15 octombrie.
Cei doi adolescenţi sunt crescuţi de bunicii lor. Părinţii nu au anunţat autorităţile că pleacă la lucru în străinătate. De aceea, Paula şi Ionuţ nu figurează în evidenţele Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului.
Efecte psihologice
„Aceşti copii cresc fără un reper parental care le dă stabilitate. Ei se vor confrunta cu o stare de nesiguranţă care se instalează în această perioadă. Vor deveni anxioşi. Vor avea nevoi de