În prezent, nouă şoferi se „bat“ pe un loc de parcare. Autorităţile cred că vor rezolva problema prin amenajarea unor parcări supraetajate şi subterane.
Şoselele Sucevei, asfaltate din 2010
Deficitul locurilor de parcare este o problemă care persistă în Suceava de cinci ani. Zi de zi, proprietarii de maşini pierd minute bune în căutarea unui loc de parcare. Numărul autovehiculelor creşte cu fiecare an, iar un loc liber se găseşte tot mai greu. Pe străzile din Suceava circulă zilnic 30.000 de maşini, iar pentru toate acestea sunt cel mult 3.360 de locuri de parcare, dacă le includem şi pe cele dintre blocuri.
Practic, un loc de parcare este disputat de nouă şoferi. Autorităţile cred că vor rezolva problema în 20 de ani prin amenajarea unor parcări supraetajate şi subterane. „Deja avem în plan rezolvarea problemei parcărilor şi peste 20 de ani aceasta nu va mai exista“, a spus Ştefan Vasincu, şef al Seviciului de Administrare a Străzilor.
Piatra Neamţ, un exemplu demn de urmat
O primă parcare va fi construită în Centru, acolo unde este amplasat monumentul „Bucovina Înaripată“. Deşi data construcţiei acesteia este incertă, sucevenii cred că parcarea subterană, care va avea 155 locuri, nu este o idee foarte bună.
„Nu cred că e necesară o parcare subterană acolo pentru că nu sunt centre comerciale sau multe instituţii la care să lucreze sau să vină mulţi oameni. Centrul unui oraş este pentru plimbări“, ne-a spus Doru, unul dintre cititorii care au reacţionat la campania noastră postând mesaje şi care are şi o soluţie: „Problema cu parcarea în centrul oraşului ar trebui să fie rezolvată ca la Piatra Neamţ, unde sunt amenajate parcări automate cu plată Dacă ai o problemă de rezolvat în Centru, plăteşti parcarea o jumătate de oră sau o oră“. Tot pe site-ul suceava.adevarul.ro, o persoană care se semnează Stanciu susţine că municipalitatea n