Preşedintele poate, deci nu este deloc obligat să dizolve Parlamentul, chiar dacă sunt îndeplinite, cumulativ, cele două condiţii. Citirea Constituţiei în cheie emoţională, aşa cum face mai toată lumea în aceste zile, e curată pierdere de vreme. Legea fundamentală e atât de prost alcătuită, încât litera sa devine irelevantă, iar spiritul ei rămâne strict o chestie de interpretare, în care fiecare afirmaţie este perfect egală cu opusul său. O abordare cinică ar putea ajuta mai mult ca să înţelegem mai bine ce se întâmplă în aceste zile.

Iată ce spune Constituţia despre posibilitatea ca preşedintele să dizolve Parlamentul după adoptarea unei moţiuni de cenzură: „Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură“. Avem aici o condiţie maximală - să fi trecut 60 de zile de la prima solicitare a premierului desemnat de a i se aproba guvernul de către Parlament - şi una minimală - să fi existat cel puţin două solicitări de învestitură.

Lucian Croitoru a fost desemnat premier la 15 octombrie. Are 10 zile să solicite învestitura – deci 25 octombrie. Aşadar, Parlamentul nu poate fi dizolvat mai devreme de 25 decembrie decât cu zilele cu care Croitoru reuşeşte să ceară prima învestitură mai devreme de 10 zile. Cea de-a doua condiţie, privitoare la numărul de solicitări, e mai uşor de îndeplinit. Constituţia spune cel puţin două, deci pot fi şi trei, patru, cinci - chestiune uşor rezolvabilă în fapt.

Însă cuvântul crucial din textul constituţional este „poate“. Preşedintele poate, deci nu este deloc obligat să dizolve Parlamentul, chiar dacă sunt îndeplinite, cumulativ, cele două condiţii. Aici Constituţia îi dă o uriaşă marjă de acţiune lui Traian Bă