Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Video/ Rânca, pregătită pentru sezonul de iarnă

Publicat in Adevarul, duminică 18 octombrie 2009 ·

O nouă pârtie de schi, un drum recent asfaltat şi lărgit, mai multe parcări, cam acestea sunt noutăţile care-i aşteaptă pe turiştii care vor să meargă în Rânca în sezonul de iarnă.

Turiştii care vor veni în zona montantă Rânca, din judeţul Gorj, în iarna care a început deja să-şi facă apariţia vor avea parte de mai multe noutăţi. În primul rând, drumul pe care vor urca în staţiunea situată la o altitudine de peste 1600 de metri este complet reabilitat, fiind asfaltat şi lărgit cu un metru. De asemenea, s-a realizat o altă variantă pe o lungime de aproximativ doi kilometru, de la releu până la intrare, care nu va mai fi înzăpezită aşa de frecvent. Pantelimon Todea, primarul oraşului Novaci, de care aparţine administrativ o parte din zona Rânca, a spus că odată cu modernizarea DN 67 C, cunoscut şi sub denumirea de Transalpina, pentru că este cel mai înalt din România, au fost amenajate mai multe parcări: „Parcarea maşinilor era o problemă în perioada de iarnă, pe care acum sperăm că a fost rezolvată. Au fost amenajate şase parcări şi mai multe refugii în urma modernizării DN 67 . Am discutat cu reprezentanţii unităţii militare din Craiova, care deţine o bază în Râncă, să spargem gardul acesteia şi să amenajăm o parcare“.

O nouă pârtie de schi

La Rânca a nins, iar zăpadă măsoară acum aproape zece centimetri. Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Salvamont Gorj , spune că peste o lună se vor putea practica sporturile zăpezii. Noutatea pentru acest sezon de iarnă o reprezintă deschiderea unei noi piste de schi. „Este o pistă cu o lungime de 200 de metri cu teleschi destinată începătorilor. În iarna anului viitor, această pistă va fi mărită la o lungime de 600 metri“, a precizat Sabin Cornoiu. În Rânca mai sunt încă două piste, una de 500 de metri de nivel de dificultate mediu şi celaltă de 600 de metri tot pentru începători, care este dotată cu t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 12 minute
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum o ora
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Varujan Vosganian a devenit noul președinte al Uniunii Scriitorilor din România, după moartea lui Nicolae Manolescu

Ziare.com acum 24 minute
Scriitorul și politicianul Varujan Vosganian a devenit preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, în urma scrutinului de miercuri, 26 iunie. Vosganian, înscris în organizație ca scriitor de poezie, a obținut la vot o majoritate covârșitoare. De

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 3 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Știri Constanța O femeie din Mangalia, dată dispărută! Sunați la 112 dacă o vedeți

Ziua Constanta acum o ora
La data de 26 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Funieru Cătălina, de 46 de ani, din municipiul Mangalia, județul Constanța. La data de 13 mai a.c., aceasta a

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum o ora
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum o ora
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum 2 ore
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Papa Francisc îi numește pe traficanții de droguri „asasini”. "Nu putem ignora intenţiile şi acţiunile lor malefice”

Ziare.com acum 33 minute
Papa Francisc s-a pronunţat miercuri, 26 iunie, împotriva legalizării drogurilor şi i-a denunţat pe traficanţii de droguri numindu-i "asasini", făcând totodată apel la ajutor şi sprijin pentru persoanele dependente, informează Reuters. Suveranul Pon

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/28°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°