Serviciul Poliţiei Rutiere Maramureş dă câteva sfaturi conducătorilor auto pentru o deplasare sigură în condiţii de ninsoare, ploaie şi vânt puternic.
Având în vedere faptul că zilele acestea carosabilul este acoperit cu zăpadă sau umed iar circulaţia pe drumurile publice se desfăşoară cu dificultate, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş adresează câteva recomandări participanţilor la traficul rutier.
Conducătorii de autovehicule sunt rugaţi ca atunci când traversează zone unde partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă să manifeste maximum de prudenţă, să circule cu viteză redusă, să mărească distanţa de siguranţă în mers, să utilizeze luminile de întâlnire şi să evite efectuarea manevrelor în trafic - depăşiri, treceri de pe o bandă pe alta.
De asemenea, îi sfătuim pe şoferi să echipeze automobilul cu pneuri corespunzătoare, să nu bruscheze comenzile maşinii şi să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum.
Operatorii de transport care deţin autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone au obligaţia legală de a monta pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, pe perioadele şi pe drumurile stabilite.
Referitor la circulaţia în condiţii de ploaie, este necesar ca fiecare manevră în trafic să fie efectuată numai după o temeinică asigurare. În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, recomandăm ca luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei, pe toate categoriile de şosele.
Pentru evitarea implicării în accidente, conducătorii auto trebuie să-şi sporească pruden