Nemţii, tot nemţi. Nici n-au tăcut bine boxele de la ediţia din vara aceasta, că organizatorii Festivalului din Dinkelsbühl s-au pus pe treabă pentru concertele de la anul. Aşa se face că biletele pentru 2010 au fost deja puse în vânzare, iar primii trei headlineri au apărut pe afişul Summer Breeze, ce va avea loc între 19 şi 21 august anul viitor.
Cu zece luni înainte de deschiderea porţilor Summer Breeze, comunitatea metalică fierbe două nume mari ale metalului mondial s-au înscris pe afiş: Dark Tranquillity şi Hypocrisy! Ambele trupe din Suedia, ambele lansându-şi următorul produs discografic luna aceasta. Lor li se adaugă un obişnuit al festivalurilor germane: Subway to Sally.
Bifând prima prezenţă la Summer Breeze în 2000, Michael Boden şi colegii săi din Subway to Sally vor cânta la Dinkelsbühl pentru a cincea oară. Trupa din Potsdam, unul dintre numele mari ale folk metal-ului, a lansat anul acesta albumul "Kreuzfeuer", care a debutat furtunos în topurile germane: locul 5 în prima săptămână.
Dark Tranquillity este unul dintre iniţiatorii death metal-ului melodic suedez (devenit cunoscut drept "stilul Goteborg"), alături de In Flames şi At The Gates. La 20 de ani de la înfiinţare, trupa condusă de Mikael Stanne continuă să domine scena metalică. Iar 2010 se anunţă a fi anul lor: după ce dublul DVD "Where Death Is Most Alive", ce va fi scos pe piaţă la 23 octombrie 2009, va încheia o eră a carierei lor, o alta va începe cu albumul ce va apărea la 22 februarie anul viitor. Albumul va fi lansat... la apă, printr-un concert pe nava Silja Galaxy, în cadrul deja tradiţionalului festival organizat de CloseUp Magazine.
Patru ani a tăcut Hypocrisy, timp în care liderul trupei, Peter Tagtgren, s-a ocupat de "copilul său de suflet", Pain, formaţie pe care fanii români au putut s-o vadă chiar vara aceasta, la Sibiu. Acum,