Banii vin din buzunarele timişorenilor, iar angajaţii primăriei spun că din toată operaţiunea mai lipsesc gratiile de la geamuri. Funcţionarii publici din Primăria Timişoara vor fi amprentaţi pe zeci de mii de euro. În plin an de criză, municipalitatea pregăteşte o investiţie surpriză: 7 sisteme de amprentare a angajaţilor, în scopul pontării corecte a orelor de muncă. Cei 600 de angajaţi vor mai putea intra în sediul Primăriei doar dacă lasă urmele degetelor pe sistemul hi-tech. Mai mult, ei vor fi plătiţi în funcţie de cât muncesc.
Secretarul, supărat pe haosul din Primărie
„În acest fel, funcţionarii publici nu vor mai putea semna în condică în locul altor angajaţi, care uită să vină la serviciu. Putem face economie, să nu îi mai plătim aiurea, că e criză!“, a spus Ioan Cojocari, secretarul Primăriei Timişoara.
Acesta este şi iniţiatorul proiectului derulat în mare taină. „Investiţia va fi ieftină, nu ajunge la mai mult de 20.000 de euro. Am scos deja caietul de sarcini, urmează să stabilim data licitaţiei“, a declarat reprezentantul municipalităţii. Funcţionarul public are cel mai mare salariu din primărie şi susţine că nu va face rabat de la regula pe care vrea să o aplice.
Sistemului antichiul îi „lipsesc gratiile”
Până în prezent, nici măcar aleşii locali ai Timişoarei nu au aflat vreun cuvânt despre „planul secret de pontare“ a funcţionarilor, iniţiat de Ioan Cojocari. Consilierul Ciprian Jichici spune, râzând ,că, „în acest context, lipsesc gratiile”.
Una peste alta, consilierii nu resping ideea unui sistem de pontare a funcţionarilor publici, pentru că acum nu există aşa ceva în primărie. Un aparat din sistemul de pontare are preţuri cuprinse între 50 de euro, dar poate ajunge până la zeci de mii de euro, astfel că, în an de criză, trebuie aleasă varianta cea mai ieftină, susţin aleş