Auschwitz-Birkenau 2009. Peste 1,6 milioane de suflete îţi împovărează umerii instantaneu. Nu ai cum să nu le simţi. Involuntar, povestea lor te cheamă, ca la o spovedanie, o mărturie ce-şi cere încă vindecarea. Departe de ochii lumii, aici istoria e vie. Miroase a moarte. Ţipă tuturor o durere sfâşietoare. Evrei, ţigani, polonezi, prizonieri de război ruşi îi reîntâlneşti pe toţi. Şi-au lăsat urmele în firele de păr, în pereţii lagărului polonez.
În timpul celui de-al doilea război mondial, peste 1,6 milioane de suflete şi-au agăţat destinul în zidurile acestei clădiri hărăzite morţii. O pedeapsă hotărâtă fără drept de apel de trupele SS-ului. Doar 300 dintre ei au reuşit să evadeze.
Adunaţi cu forţa în scopul muncii, evreii, ţiganii, polonezii, prizonerii ruşi au fost aruncaţi aici fără drept de apel. În casa durerii.
Odată intraţi în camera ultimei zbateri, tunşi, goi, flămânzi, disperaţi, resemnaţi îşi simţeau sfârşitul. Doar cinci minute până la ultima zbatere pe cord. Ultimul supliciu dinaintea morţii. Apoi curgea otrava. Un gaz picat din tavan prin nişte orificii special concepute fără happy-end. Rece, crud, lipsit de orice remuşcare. Preţ de o inspiraţie, o substanţă în formă solidă lua chipul sfârşitului sub forma gazului otrăvitor. Ultima. Începea sfârşitul, singurele chemări la viaţă, într-un tablou dezolant al carnajului. Femei însărcinate, tinere, copii, handicapaţi, bătrâni se urcau unii pe alţii, formând un soi de piramidă umană cu vârful înspre tavan. Un ton al groazei şi-al disperării.
Departe de camera gazării, bărbaţii în putere erau împuşcaţi în spate, dezbrăcaţi, cu faţa la zid. În semn de revoltă parcă se aude şi azi ultimul lor imn cântat. Acorduri calme, milostive, retezate de-un glonţ.
Auschwitz-Birkenau 2009. Peste 1,6 milioane de suflete îţi împovărează umerii instantaneu
