Preţurile pentru o cameră în Sinaia pornesc de la 100 de lei la o pensiune de două stele şi ajung până la 380 de lei la un hotel de patru stele
Odată cu primii fulgi de zăpadă, staţiunile de pe Valea Prahovei au devenit principalele destinaţii de weekend pentru ploieşteni. Conform agenţilor de turism, majoritatea ploieştenilor preferă să plece pe cont propriu, fără a apela la serviciile unei agenţii de turism. “Merg destul de des pe Valea Prahovei în wekend cu prietenul meu, însă căutăm atunci când ajungem acolo unde să ne cazăm, nu ne luăm bilet prin agenţie. Este mai convenabil aşa pentru că ne decidem pe moment dacă plecăm sau nu”, ne-a spus Alina, funcţionar la una dintre instituţiile publice ploieştene.
Cei cu un buget mai restrâns pot petrece două nopţi în Sinaia cu 500 de lei. Un bilet de tren până la Sinaia costă 7 lei cu trenul personal, iar o cameră la o pensiune de două stele 100 de lei pe noapte. Mâncarea la una dintre pizzeriile sau pub-urile din oraş îi mai costă aproximativ 200 de lei. O plimbare cu telegondola dus-întors de la Cota 998 la Cota 1400 este 18 lei, iar pentru o tură completă cu telecabina tariful este de 52 de lei de persoană.
Preţuri diverse
Ploieştenii care îşi permit să cheltuie mai mulţi bani pot merge cu maşina până la Sinaia, un drum costând între 16 şi 20 de lei. O cameră la un hotel de trei stele este între 130 de lei şi 310 lei, iar la un hotel de patru stele preţurile variază de la 234 de lei la 380 de lei pe noapte.
Odată cu căderea serii, turiştii se pot relaxa într-unul din cluburile sinăiene sau se pot bucura de o partidă de biliard sau bowling. O oră de biliard la Funland costă 30 de lei, iar o oră de bowling 75 de lei. În staţiunile de pe Valea Prahovei se pot închiria şi ATV-uri contra unei sume de 80 de lei pe oră. De asemenea, firmele de specialitate organizează şi excu