Pasiunea pentru peşti şi păsări a descoperit-o la 14 ani, când a primit o pereche de peruşi. Acum, curtea casei de la Cumpăna este plină de vieţuitoare exotice. Mihai Rogoveanu lucrează ca operator la o staţie de pompare ape uzate în Portul Constanţa, iar timpul liber şi-l dedică unei pasiuni pe care o întreţine de 22 de ani. „La vârsta de 14 ani am avut prima pereche de peruşi. Nu aveam bani să-i cumpăr, aşa că am adunat papagalii de la vecini şi i-am ţinut până s-au înmulţit. Le-am înapoiat papagalii vecinilor şi mi-am păstrat o pereche. Aşa am obţinut primii papagali. În timp i-am înmulţit şi îi creşteam în boxa de la bloc din Constanţa“, povesteşte Rogoveanu.
Când a avut posibilitatea, s-a mutat în Cumpăna şi şi-a ridicat o căsuţă cu un nivel, pe care l-a rezervat păsărilor. Are acum peruşi standard, peruşi ondulaţi, zebre australiene, canari, Rosella Minunate, nimfe, Micul Alexander, Guld Amandin, Agapornis, raţe Mandarin, pe care le creşte în curte, şi curcani din Italia, care la maturitate ajung la 30 de kilograme. Acum are peste 1.000 de păsări.
Pasiune costisitoare
Pasiunea pentru tot ce înseamnă vietate exotică s-a extins, iar în urmă cu doi ani Rogoveanu a cumpărat primul Crap Koy de jumătate de metru, din Japonia. A plătit pentru el 3.000 de lei. În scurt timp a mai cumpărat şi alţii din Ungaria, pentru care a plătit doar 70 de lei pe bucată. S-au înmulţit în cele două iazuri pe care le-a amenajat în curtea casei.
Acum are peste 100 de exemplare numai în bazinul unde stau peştii de talie mai mare. Cei mici se aleg singuri şi trec în balta mică pentru a nu fi înghiţiţi. „Sunt tare frumoşi, coloraţi şi rezistenţi la clima de aici. Iarna, când apa îngheaţă, se lasă pe fundul iazului, şi hibernează. Nu mănâncă nimic în sezonul rece“, explică Rogoveanu. Dacă sunt mutaţi în acvariu, la căldură, pot creşte p