E titlul celei de-a doua cărţi a lui Florin Constantin Pavlovici, apărută la Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române. Pe cea dintâi, Tortura pe înţelesul tuturor, am comentat-o în Istoria critică, unde am rezervat memorialisticii ieşite la iveală în deceniile din urmă un amplu capitol. Tortura relata anii petrecuţi de autor în închisoare (1959-1964), Frica, pe cei de după eliberare. Chiar dacă nu o judecată de valoare îmi propun în însemnările care urmează, care nu vor să fie o recenzie, nu pot să nu recunosc că preferinţa mea se îndreaptă spre Tortura. Frica e o carte mai „rea“ decât Tortura, pe un ton caustic, în care umorul, nelipsit din însuşirile autorului, e împins deseori către sarcasm, iar evocarea se hrăneşte din anecdote dintre cele mai crude.

Pe Pavlovici l-am cunoscut relativ târziu, când era redactor la secţia culturală a Radioului. Am făcut cu el numeroase emisiuni. Fusese cu trei ani înaintea mea la Facultate. N-am avut ocazia să ne întâlnim. Când a fost arestat, eu eram exmatriculat. Am aflat mai multe despre el de la prietenul nostru comun, Alexandru Ivasiuc, pe care-l regăsesc ca personaj extraordinar în ambele cărţi. Mă bucur că Pavlovici are despre Ivasiuc o părere apropiată de a mea. Nu despre scriitor, ci despre om, de unii bănuit a fi colaborat cu Securitatea. Mărturia lui Pavlovici împotriva acestei bănuieli mi se pare foarte preţioasă.

Lui Pavlovici îi datorez şi o emisiune despre Ivasiuc, la un an sau doi după moartea lui, ocazie în care mi-a povestit de unde i-a venit autorului Păsărilor ideea titlului şi a preambulului la roman: se aflau amândoi pe Insula Mare a Brăilei, în lagărul de muncă, privind stolurile de păsări care migrau. Ivasiuc însuşi i-ar fi spus-o într-o emisiune în care era, în studioul de Radio, în compania, exclusivă, a unor foşti deţinuţi politici. Mi-i amintesc pe N. Balotă şi E. Papu. D