Cursurile sale fac cunoscută tradiţia japoneză Urasenke a Căii Ceaiului, un ceremonial, prin care, oricine îşi poate găsi liniştea sufletească, într-un bol de ceai
Născută la Tokio, într-o familie de nobili japonezi, doamna Kazuko Diaconu Yamaguki s-a stabilit în România din anul 1991.
Împreună cu soţul său, Paul Diaconu, (care între anii 1973-1976 a fost corespondent AGERPRES la Tokio), a înfiinţat Fundaţia Nipponica, a cărei preşedintă este.
Doamna Kazuco Diaconu Yamaguki predă limba japoneză la Centrul Cultural Japonez de la Universitatea Româno-Americană.
Şi, începând din data de 22 octombrie 2009, în fiecare zi de joi, va susţine cursuri gratuite de ceremonia ceaiului, la Centrul pentru activităţi recreative din str. Jean Louis Claderon nr.39, exclisiv pentru cei care locuiesc în sectorul 2.
Un ritual vechi de peste 500 de ani
Cu o educaţie temeinică primită în familie, doamna Kazuco cultivă tradiţia japoneză autentică a ceremoniei ceaiului, aşa cum a statutat-o maestrul Sen Rikyu, care a trăit între anii 1522 şi 1591.
“Toate mişcările se fac pe îndelete, cu mult respect faţă de oaspetele pentru care se prepară ceaiul, dar şi faţă de ustensilele folosite cu multă grijă”, spune doamna Kazuco.
Ceremonialul se desfăşoară pe rogojini de bambus, numite tatumi, care simbolizează Casa Ceaiului. Cei care participă la “Calea Ceaiului”, cum se numeşte acest ritual, nu au voie să poarte bijuterii (este interzisă utilizarea oricărui metal) şi nici să se parfumeze, pentru a putea simţi puritatea aromelor naturale care se pun în focul pe care se fierbe apa.
Toate ustensile sunt opere de artă, uneori, vechi de sute de ani.
“Fiecare mişcare din ceremonial se repetă, la curs, până devine o obişnuinţă, astfel încât practicanţii să se concentreze pe liniştea interioară şi să poată simţii întreaga armonie. Pe măsură ce te p