Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filmele de care râd savanţii

Publicat in Adevarul, duminică 18 octombrie 2009 ·

Astăzi, mulţi tineri învaţă aproape tot ceea ce ştiu din filme, observă cu regret cotidianul „Daily Telegraph”. Multe pelicule, în special SF, au probleme cu ştiinţa şi cu logica. Când legile fizicii, biologiei sau astrofizicii sunt ignorate, apar pelicule din care tânăra generaţie învaţă lucruri eronate. Este observaţia amară a oamenilor de ştiinţă consultaţi de „Daily Telegraph”.  Această cruntă realitate, apreciază jurnaliştii britanici, ar trebui să-i oblige pe regizori să-şi angajeze consilieri de specialitate, astfel încât informaţiile culese de pe ecran să fie măcar corecte. De pildă, în filme, maşinile sar în aer după ce se ciocnesc.

Asta învăţăm din filme. În realitate, un autovehicul nu explodează aşa uşor. În plus, mai toate scenele cu împuşcături sunt greşite. Când un glonţ loveşte un om, durerea resimţită de acesta e atât de mare încât el cade imediat la pământ şi nu mai poate participa la luptă. În filme însă, personajele sunt împuşcate chiar de mai multe ori, iar acestea aleargă binemersi, de parcă n-ar avea nimic. Nici scenele când, dimpotrivă, cel împuşcat zboară în spate, de parcă ar fi lovit de un tren, nu sunt realiste. Şi asta pentru că, deşi are viteză mare, glonţul e mult prea uşor pentru a urni o persoană din loc.

Genul SF, cele mai multe greşeli

Planetele din „Star Wars” nu pot exista. Toate au o atmosferă şi o gravitaţie potrivită cu necesităţile oamenilor, deşi astfel de condiţii se întâlnesc rar în Univers. În plus, Tatooine - o planetă fictivă din seria „Războiul Stelelor” - un loc deşertic, dar are atmosferă şi rezerve de apă, Hoth este complet îngheţată, dar aerul e respirabil, iar Endor este o imensă pădure, fără râuri şi fără lacuri însă. Biologic vorbind, niciuna dintre ele nu poate exista în realitate, întrucât nu are suficiente ecosisteme viabile, relevă „Daily Telegraph”. Armele laser su

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Hashem Safieddine, posibilul înlocuitor al lui Hassan Nasrallah la conducerea Hezbollah

Libertatea acum 2 ore
După uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah în bombardamentele israeliene asupra suburbiilor Beirutului, se pune întrebarea cine va conduce mai departe gruparea libaneză. Unul dintre numele vehiculate este cel al lui Hashem Safieddine, relate

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum o ora
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum o ora
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 2 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 2 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Mircea Geoană: Condamn cu toată fermitatea încercarea de intimidare iniţiată de Federaţia Rusă împotriva jurnalistului Mircea Barbu, precum şi a celorlalţi ziarişti străini vizaţi de dosarele penale deschise de FSB

News.ro acum o ora
Fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană afirmă că încercarea de intimidare iniţiată de Federaţia Rusă împotriva jurnalistului Mircea Barbu şi a celorlalţi ziarişti străini se alătură unui lung şir de ”încălcări flagrante ale libertăţii

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 21 minute
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Bărbat prins sub un mal de pământ. Intervenție contracronometru a salvatorilor VIDEO

Ziare.com acum 43 minute
În timp ce săpa o fântână, în localitatea Călugăreni, comuna Adâncata, un bărbat a fost surprins de un mal de pământ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava. La faţa locului intervin pompierii militari cu

Accident cu doi motocicliști în apropiere de Timișoara. Unul dintre ei avea permisul suspendat

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație în care au fost implicați doi motocicliști, sâmbătă după-amiaza, pe șoseaua care leagă Timișoara de Șag. Ambele persoane implicate au ajuns la spital. „Un tânăr de 18 ani a condus o motocicletă pe DN 59, pe banda

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

Mediafax acum 4 ore
Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Ea a făcut anunţul într-un clip video publicat de organizatori pe contul de X (fost Twitter) al competiţiei.

Vremea

București
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/14°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

12°/19°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/23°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/28°
dum.

9°/17°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/29°
dum.

12°/17°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°