Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Trică riscă zece etape de suspendare

Publicat in Adevarul, luni 19 octombrie 2009 ·

Pentru gestul său din minutul 85 al partidei de la Ploieşti cu Astra, mijlocaşul Universităţii Craiova riscă o suspendare drastică. Vezi desfăşurarea partidei Astra - Universitatea în format LIVETEXT

Eugen Trică a comis un fault la mijlocul terenului, centralul Alexandru Deaconu i-a arătat iniţial cartonaşul galben, însă fotbalistul a avut o reacţie nervoasă şi a sărit la arbitru, fiind imediat eliminat.

„Aoleo! Este un gest urât. Nici nu îmi vine să cred că e în stare de aşa ceva. Probabil pune prea mult suflet la echipă. Presiunea e de vină “, a fost reacţia patronului Adrian Mititelu după ce a văzut gestul lui Trică. Antrenorul Eugen Neagoe a spus şi el că nu-l va ierta pe jucător şi că-l va sancţiona pentru ceea ce a făcut.

Eugen Trică va fi judecat în această săptămână de Comisia de Disciplină şi riscă o suspendare între şase şi zece etape. 

Trică şi-a cerut scuze

„Vreau să-mi cer scuze de la colegii mei şi de la arbitrul Deaconu. Am avut o ieşire necontrolată pe care o regret. Ne-am antrenat două săptămâni degeaba şi poate şi asta ne-a afectat atât de mult. Merit să fiu pedepsit pentru ce-am făcut, dar vă asigur că aşa ceva nu se va mai întîmpla vreodată. Îi cer scuze lui Deaconu pentru gestul meu. Am fost nervos deoarece la unele faze arbitrul a fluierat aiurea “, a spus Trică la finalul partidei.

„Îl cunosc pe Trică, este un om pe care îl simpatizez şi cu care sunt prieten, însă gestul său este incalificabil. Nu ştiu de ce a reacţionat în felul ăsta, el nu ar face rău nici unei muşte. Nu ştiu ce pedeapsă va primi, nu sînt eu în măsură să spun asta. În orice caz a fost surprinzător gestul lui“, a spus şi fostul arbitru Ion Crăciunescu , la GSP TV.

Huzu: „Trică va fi judecat dur“

Fostul şef al CCA, Aron Huzu,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 5 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 4 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum 55 minute
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Euro 2024: Un bărbat a fost împuşcat după ce a ameninţat poliţiştii cu târnăcopul la Hamburg, înaintea meciului Polonia-Ţările de Jos - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost împuşcat de poliţie după ce a ameninţat forţele de ordine cu un târnăcop şi un dispozitiv incendiar, duminică, la Hamburg, cu câteva ore înainte de startul meciului Polonia-Ţările de Jos, de la Euro 2024, relatează L'Equipe. "Potriv

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 5 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 2 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°