Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eradicarea saraciei, in vizorul autoritatilor muresene

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 19 octombrie 2009 ·

În fiecare an, pe data de 17 octombrie, este marcată Ziua Internationala pentru Eradicarea Saraciei. Initiativa apartine organizatiei nonguvernamentale “Ajutor pentru toti dezmostenitii sortii – Lumea a Patra”, cu sediul în Franta, fondata de preotul Joseph Wresinski. Adunarea Generală a Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) a hotarat, prin rezolutia 47/196 din 22 decembrie 1992, marcarea “Zilei internationale pentru eradicarea saraciei”. În anii 1990 ONU a acordat o atentie sporita acestei teme. Eradicarea saraciei a constituit tema comuna a mai multor conferinte ale Natiunilor Unite, si a celor doua reuniuni la nivel înalt privind dezvoltarea sociala, organizate în martie 1995 si în iunie 2000. În 1995, Adunarea Generala a proclamat perioada 1997-2006 ca Primul deceniu al Natiunilor Unite pentru stoparea saraciei, avand ca tema “Eradicarea saraciei – un imperativ etic, social, politic si economic al umanitatii”.

Pentru a veni in sprijinul celor cu o conditie sociala precara, la nivelul judetului Mures functioneaza Comisia Judeteana de Incluziune Sociala. Comisia constituie un sistem de monitorizare a saraciei extreme si excluziunii sociale la nivel judetean. Aceasta initiaza si elaboreaza diagnoze privind problemele sociale ale judetului, initiaza studii, analize si investigatii pe esantioane reprezentative la nivel judetean privind protectia sociala. Membrii comisiei sunt sefi ai institutiilor implicate in domeniu social, iar intalnirile dintre membrii au loc in sedinte lunare. “Sedinta se intruneste lunar. Au avut loc intalniri pentru elaborarea planului de impartire a zaharului si a fainii, iar ultima data ne-am intalnit cu sindicatele pe problema salariilor”, a declarat Lokodi Edita, presedintele Consiliului Judetean Mures si copresedinta Consiliului Judetean de Incluziune Sociala Mures.

În fiecare an, pe data de 17 octombrie, este marc

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de vânt puternic în mai multe zone din țară

Mediafax acum 39 minute
Una dintre avertizări, în vigoare sâmbătă între orele 5.00 și 23.00 vizează Carpații Meridionali și Carpații de Curbură. Aici, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 70…90 km/h, iar la peste 1700 m vor fi rafale de 90…120 km/h. O altă averti

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

Cine sunt oamenii care au decis deja cine va primi Premiul Nobel pentru Pace și ce părere au ei despre Donald Trump

HotNews acum 39 minute
Cinci membri ai Comitetului Nobel din Norvegia sunt oamenii care au stabilit cine va fi noul laureat al Premiului Nobel pentru Pace, scrie site-ul Al Jazeera. În fiecare an, Comitetul Nobel, ai cărui membri sunt aleși de parlamentul norvegian, acord

Pericol major în Filipine Cutremur de 7,6 și avertizare de tsunami. Recomandări pentru cetățenii români

Ziua Constanta acum 21 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, un cutremur

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

BusinessMagazin acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă, în prognoza valabilă pentru perioada 13 octombrie – 10 noiembrie, că valorile termice se vor situa, în general, în jurul mediilor multianuale, cu abateri uşoare de la normal, iar regimul pluviometric v

FIDELIS de octombrie: Titluri de stat în lei și euro, cu dobânzi neimpozabile de până la 8,20%

HotNews acum 2 ore
Începând de astăzi, 10 octombrie, până vineri, 17 octombrie, persoanele fizice (rezidente și nerezidente), cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, a transmis vineri Ministerul Finanțelor. Titlu

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Premierul Bolojan: Dacă ne reducem cheltuielile, de anul viitor lucrurile se vor îndrepta. Va scădea inflaţia înspre jumătatea anului viitor, destul de mult şi vom vedea o stabilizare a lucrurilor

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat că, dacă România va reduce cheltuielile în aceste luni, situaţia se va îndrepta de anul viitor, iar inflaţia va scădea destul de mult ”înspre jumătatea anului viitor”

Instagram s-ar putea lansa pe TV / ”Dacă comportamentul şi consumul de pe aceste platforme se mută la televizor, atunci trebuie să trecem şi noi la televizor”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meta ia în calcul dezvoltarea unei aplicaţii de Instagram pentru televizoare, spune şeful platformei Adam Mosseri, transmite News.ro. O posibilă viitoare versiune pentru televizoare a Instagram ar pu

Cabinetul israelian ratifică armistiţiul din Gaza şi acordul privind schimbul de ostatici cu Hamas / Ostaticii deţinuţi în Gaza vor fi eliberaţi în decurs de 72 de ore

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul Israelului a aprobat planul de încetare a focului în Gaza şi de eliberare a ostaticilor, a anunţat biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu într-o declaraţie, ceea ce înseamnă că aermistiţ

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

14°
vin.

11°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

11°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°