Jenson Button Pilotul australian Mark Webber (Red Bull) a castigat, ieri, Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei, in timp ce britanicul Jenson Button si echipa sa, Brawn GP, au devenit campioni mondiali, cu o etapa inaintea sfarsitului sezonului. Webber a fost urmat in clasamentul cursei de la Interlagos de Robert Kubica (Polonia/BMW-Sauber), Lewis Hamilon (Marea Britanie/McLaren-Mercedes), Sebastian Vettel (Germania/Red Bull), Jenson Button (Marea Britanie/Brawn GP), Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari), Sebastien Buemi (Elvetia/Toro Rosso) si Rubens Barrichello (Brazilia/Brawn GP). Dupa aceste rezultate, Button a acumulat 89 de puncte si nu mai poate fi ajuns in clasamentul pilotilor de Vettel (74 de puncte) si Barrichello (72 de puncte). De asemenea, in clasamentul constructorilor, Brawn GP a devenit campioana mondiala, cu 161 de puncte, in timp ce Red Bull are 135,5 puncte. Pe locul trei se situeaza Ferrari, cu 71 de puncte. Jenson Button si Brawn GP sunt campioni mondiali in premiera. "Este cu adevarat incredibil. A fost o cursa absolut incredibila, iar eu sunt campion mondial!", a declarat Button. Pilotul echipei Brawn-Mercedes a continuat: "Se implinesc 21 ani de cand am pilotat prima data un kart. Imi place sa castig, dar niciodata nu m-am asteptat ca voi ajunge intr-o zi campion mondial, deoarece intotdeauna m-am gandit ca pilotii din F1 sunt diferiti de mine. Dar am reusit pana la urma". In varsta de 29 ani, Jenson Button devine al doilea britanic care triumfa in Marele Circ in ultimii doi ani, dupa Lewis Hamilton care a obtinut titlul in 2008, tot pe circuitul de la Interlagos. Ultima etapa, Marele Premiu al orasului Abu Dhabi, va avea loc in 1 noiembrie.
Jenson Button Pilotul australian Mark Webber (Red Bull) a castigat, ieri, Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei, in timp ce britanicul Jenson Button si echipa sa, Brawn GP, au devenit