Ionuţ Dolănescu şi-a botezat ieri fiul, Vlad Ionuţ, la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Capitală. Naşii de botez ai micuţului au fost dr. Petru Calistru şi soţia sa, Elena. Copilul cantăreţului s-a ţinut de şotii pe tot parcursul ceremoniei.
Ionuţ Dolănescu şi-a creştinat băieţelul, ieri, la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, într-un cadru restrâns.
Copilul lui Ionuţ nu a stat o clipă locului: s-a jucat la mobil în timp ce era citită slujba, l-a “certat” pe preot, apoi i-a luat cartea din mână, şi-a tras mama de păr şi i-a smuls un cercel din ureche, iar în timp ce a fost scufundat în cristelniţă a demonstrat că nu degeaba are în familie numai cântăreţi, uimind asistenţa cu strigătele sale.
Naşii micuţului au fost dr. Petru Calistru, medicul care a încercat să-l resusciteze pe Ion Dolănescu în ziua în care artistul a murit, şi soţia acestuia, Elena.
La creştinarea micuţului a participat şi mama lui Ion Dolănescu, Gherghina.
Creştinat la un an
Vlăduţ, fiul lui Ionuţ Dolănescu, a fost botezat abia la vârsta de un an. Creştinarea micuţului a fost amânată pentru că, vara aceasta, i-a murit bunicul, Ion Dolănescu.
Maria Ciobanu, mama lui Ionuţ, nu a lipsit la slujba de botez a nepotului său, ea fiind însoţită de soţul ei, Mircea Câmpanu. Tot ieri, Ionuţ a dat şi o petrecere la Palatul Snagov în cinstea fiului său.
Uite cum a pregătit sâmbătă botezul
Ionuţ Dolănescu a muncit, sâmbătă, pe rupte. El a alergat toată ziua, de la o casă la alta, de la spălătoria de maşini la curăţătoria de haine şi înapoi, pentru ca Vlăduţ, fiul său şi al Doinei, să aibă parte, ieri, de un botez perfect.