Nu inteleg cu niciun chip pozitia PSD, PNL si UDMR in privinta lui Lucian Croitoru, daca o privesc prin prisma prezumtiei de onestitate. Toti ii recunosc premierului desemnat profesionalismul, toti stiu ca ar fi, de fapt, mana lunga a lui Mugur Isarescu in Palatul Victoria si totusi il refuza cu obstinatie.

Liderii celor trei partide socotesc ca presedintele ar fi fost obligat sa accepte solutia majoritatii constituite pentru a-l propune pe Klaus Iohannis. Cu siguranta ca ar fi avut aceasta posibilitate, dar ma indoiesc ca ar fi fost obligat in vreun fel de textul constitutional.

Acesta ne spune in articolul 103 ca:

(1) Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament. (2) Candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, in termen de 10 zile de la desemnare, votul de incredere al Parlamentului asupra programului si a intregii liste a Guvernului. (3) Programul si lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna. Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.

Asadar, niciunde nu se vorbeste despre majoritate parlamentara, ci doar despre partid absolut majoritar, ceea ce, in actuala formula, nu avem. Apoi, daca urmarim logica constitutionala, observam ca ea pune desemnarea Guvernului, institutie fundamentala independenta de votul direct al electoratului, in mana celor doua institutii legate strict de votul direct. Rolurile lor sunt egale si simetrice, dupa cum este si votul pe care-l au in spate.

Presedintele, indiferent cum se numeste el, initiaza procesul, iar Parlamentul il desavarseste, fara ca una dintre institutii sa poata forta atributiile celeilalte. De