Omul de afaceri Stefan Vuza a castigat anul acesta circa 54 mil. euro (234 mil. lei) din aprecierea actiunilor pe care le detine la sase companii de pe Bursa, toate facand parte din grupul Serviciile Comerciale Romane (SCR), pe care-l controleaza.
Vuza, unul dintre cei mai mari industriasi ai Romaniei, detine prin intermediul firmei A2 Impex din Ploiesti circa 84,12% din actiunile combinatului chimic Chimcomplex Borzesti (CHOB), care desi a trecut pe pierdere la jumatatea acestui an, valoarea companiei a urcat in 2009 pe Bursa de peste 10 ori, ajungand la 65,5 mil. euro (280,6 mil. lei). Spre comparatie, principalul indice al Bursei, BET, a avansat cu 55% in acest an. Aprecierea titlurilor s-a facut insa pe fondul unor tranzactii reduse.
Combinatul chimic si-a redus cu peste 50% afacerile in primele sase luni, la 10,5 mil. euro (44 mil. lei) si a trecut pe pierdere, cu 2,8 mil. euro (12,2 mil. lei). O alta companie controlata de Stefan Vuza care a inregistrat o crestere semnificativa anul acesta este Uzuc Ploiesti (UZC), specializata in productia de utilaje tehnologice, pe care omul de afaceri vrea sa o delisteze de pe Bursa. Uzuc este cotata in prezent la categoria nelistate a Bursei de Valori Bucuresti, iar actiunile acesteia au consemnat un avans de 2,3 ori de la finele anului trecut, valoarea companiei ajungand la 5,6 mil. euro (24,2 mil. lei).
De altfel, aprecierea actiunilor Uzuc a venit pe fondul stirilor privind delistarea, in conditiile in care pretul oferit minoritarilor era cu mult superior celui din piata.
Omul de afaceri ofera in cadrul ofertei de delistare a Uzuc un pret de 6,46 lei/actiune, cu 26% peste ultimul pret la care aceste titluri s-au tranzactionat pe Bursa, si de peste trei ori mai ridicat decat cotatia din piata din urma cu o luna de zile.
Actionarul majoritar, firma A1 Impex din Cluj-Napoca, va plati 1,2 mil. e