Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Texanii de la ZZ Top ajung azi în România

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 19 octombrie 2009 ·

Legendarul trio va cânta mâine, pentru prima dată, la Sala Polivalentă din Bucureşti. Sursa: NorthFoto

Billy Gibbons, Dusty Hill şi Frank Beard, cei trei rockeri americani de la ZZ Top, ajung astăzi, la prânz, în România - cu o echipă formată din aproximativ 45 de persoane - pentru megaconcertul pe care legendarul trio urmează să-l susţină, mâine-seară, de la ora 20.00, la Sala Polivalentă din Bucureşti. O echipă de bucătari, care călătoreşte alături de muzicieni pe tot parcursul turneului lor, va fi prezentă în Capitală pentru a se ocupa de meniul celor trei rockeri.

Nicio pretenţie

Astfel, artiştii - care nu au avut nicio pretenţie de la organizatori şi nu au cerut nimic special - vor be neficia de o bucătărie amenajată la Sala Polivalentă, dar şi de şase camere amplasate în spatele scenei. Pentru a fi în formă la concertul de mâine-seară, artiştii au anunţat că preferă să-şi petreacă ziua odihnindu-se.

Formaţia de muzică folk-rock Cri Gri va cânta, de la ora 19.00, în deschiderea spectacolului ZZ Top. Show-ul muzicienilor, consacraţi nu numai pentru hituri internaţionale ca „Gimme All Your Lovin”, „Give It Up” ori „Rough Boy”, ci şi pentru înfăţişarea celor doi solişti, Gibbons şi Hill, care poartă bărbi lungi, pălării texane şi ochelari de soare (basistul Frank Beard fiind, în mod ironic, singurul fără barbă), face parte din turneul „Double Down Live 2009”.

Fără camere de filmat la concert

Imediat după concertul din Capitală, americanii vor pleca spre capitala Bulgariei, Sofia, unde urmează să concerteze, pe 21 octombrie. Seria de spectacole va continua apoi prin alte câteva ţări eu ropene: Macedonia, Grecia şi Marea Britanie, urmând ca din luna noiembrie trioul american să cânte în Canada.

Cunoscuţi pentru stilul inconfundabil de blues-rock pe care îl abordează şi pentru

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 10 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 4 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 10 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 13 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 10 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-6°
mie.

-6°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°