O altă metodă de pescuit ilegal constă în agăţarea de plase monofilament în cârligul din vârful undiţei.
Pe apele din judeţ pe lângă pescarii respectabili, „cu ştate vechi” a apărut de curând o categorie aparte de braconieri. Insp. Lorin Panaitescu, de la Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură Mehedinţi, ne-a spus: „Atât pe malul Oltului dar şi pe alte bălţi sau râuri întâlneşti adesea indivizi care la primea vedere ai impresia că sunt pescari cu acte în regulă. În realitate, este un adevărat fenomen să vezi cum în locul firului cu cârlig şi momeală are agăţat un plumb de care este prinsă o plasă. Astfel de situaţii am întâlnit foarte multe zilele acestea în zona Drăgăşaniului”, a spus inspectorul.
Se braconează cu electronarcoză
Alexandru Pătru, unul dintre pescarii vâlceni câştigători a foarte multe premii, s-a arătat indignat de o astfel de situaţie. „Pe lângă faptul că este ilegal, te uiţi la cel de lângă tine cum prinde peşte la greu, iar tu pierzi timpul pe baltă. Cert este că au o reţea bine pusă la punct, au locuri de unde procură plasele cu ochiuri de diverse mărimi, în funcţie de mărimea peştelui pe care vor să-l prindă ”, a spus pescarul. Pe lângă vechile tehnici de braconat, cu plase, cu ţepoaică, a apărut şi alte metode de care până acum nu se auzise. „Mulţi dintre braconieri îşi fac rost din magazine de nişte aparate ruseşti care au efect de electro-narcoză. Acestea produc adormirea peştelui prin distrugerea gonadelor”, a mai spus inspectorul Panaitescu, acţiune ilegală care se practică foarte mult tot în zona oraşului Drăgaşani.