Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biblioteca „Adevărul“ a ajuns la numărul 50

Publicat in Adevarul, luni 19 octombrie 2009 ·

Romanul „Moby Dick“ din această săptămână marchează jumătatea drumului celor „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“. Colecţia iniţiată de „Adevărul“ a îmbogăţit bibliotecile românilor cu peste 12 milioane de volume şi reprezintă cea mai de succes iniţiativă din spaţiul editorial autohton. Mai citeşte şi:

Galati: Librăria „Adevărul” s-a deschis la Galaţi

„Librăria Adevărul“, deschisă la Timişoara

„Librăria Adevărul“ te scuteşte de stat la cozi

Acum mai puţin de un an, mai precis la 13 noiembrie 2008, „Adevărul“ lansa colecţia de literatură ajunsă astăzi la cifra rotundă de cincizeci de apariţii. Primele două volume, „ Notre-Dame de Paris“ de Victor Hugo, respectiv primul volum din „Marile speranţe“ de Charles Dickens, au fost oferite gratuit cititorilor.

În tot acest răstimp, cititorii din întreaga ţară au avut parte de o selecţie foarte atent gândită, nu doar autorii şi titlurile oferite de colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le aveţi în bibliotecă“ fiind luaţi în considerare, ci şi calitatea traducerilor.

Detaliile care fac diferenţa

N-au fost neglijate nici aspectele estetice ale colecţiei care, în aproape un an de la lansare, şi-a schimbat câteva detalii semnificative.

Începând cu „Accidentul. Orasul cu salcâmi“ de Mihail Sebastian, volumul cu numărul 30 pe cotor, au fost introduse ilustraţii la fiecare o sută de pagini. Începând cu volumul numărul 52, ilustraţiile care însoţesc textele alese vor avea o formulă schimbată, marcând cu încă un plus calitativ acest prim an de existenţă pe piaţa cărţii. 

De altfel, pentru ca biblioteca cititorilor să poată fi cât mai accesibilă, pornind de la volumul cu numărul 41, care conţinea celebrele piese „Romeo şi Julieta“ şi „Hamlet“ ale lui Shakespeare, cotoarele cărţilor au fost stilizate prin inse

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 2 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război

HotNews acum 27 minute
Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război, eliberând fiecare câte 25 de persoane, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite, relatează Reuters. „Aceştia sunt militarii şi civilii noştri”, a scris preşedintele ucrain

Preşedinta USR, Elena Lasconi: Premierul PSD Marcel Ciolacu încearcă să îi păcălească din nou pe pensionari înainte de alegeri, cu promisiunea de indexare a pensiilor în septembrie

News.ro acum 58 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, îl acuză pe premierul PSD Marcel Ciolacu că încearcă să îi păcălească din nou pe pensionari înainte de alegeri, cu promisiunea de indexare a pensiilor în septembrie. Ei vor să mintă românii până la prezidenţiale şi dup

Banca Națională bate pasul pe loc: menține dobânda cheie la 6,5%

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an. Totodată, s-a hotărât menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5 la sută pe

BNR menţine rata dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an

Mediafax acum o ora
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât în şedinţa de miercuri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an şi menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5

Actorul din Constanța, Sebastian Stan, nominalizat la BAFTA pentru rolul lui Donald Trump din filmul „The Apprentice”

Ziua Constanta acum o ora
Sebastian Stan interpretează rolul lui Donald Trump în filmul 'The Apprentice', prezentând anii de tinerețe petrecuți de acesta la New York. Thrillerul ''Conclave'', a cărui acțiune este plasată la Vatican, a obținut miercuri cele mai multe nominal

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Băsescu îi dă lecții lui Trump: "Ce nu înţelege Fanfaronul de la Mar-a-Lago este că America nu mai poate face faţă singură cleştelui ruso–chinez"

Ziare.com acum 34 minute
Fostul președinte Traian Băsescu a transmis un mesaj ironic la adresa lui Donald Trump, atrăgându-i atenția că Statele Unite au nevoie de alianța cu Europa, întrucât "America nu mai poate face faţă singură leştelui ruso–chinez". Băsescu și-a prezent

Accident rutier pe Autostrada A1 Șapte mașini au intrat în coleziune. Două dintre ele s-au răsturnat

Ziua Constanta acum 55 minute
Un accident rutier a avut loc în această după-masă, 15 ianuarie 2025, pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 64, pe sensul de mers spre București, în zona localității Olteni, județul Dâmbovița. Potrivit Centrulului INFOTRAFIC din Inspect

Scenariul lui Traian Băsescu despre reîntoarcerea lui Trump la Casa Albă: „Europa trebuie să înțeleagă 4 lucruri”

HotNews acum o ora
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat miercuri critici extrem de dure la adresa președintelui ales al SUA, Donald Trump, pe care îl numește „Fanfaronul de la Mar-a-Lago” și despre care spune că trebuie să înțeleagă că „parteneriatul onest” cu Un

Vremea

București
acum

mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°