Era aproape ora prânzului şi eu găteam liniştită în bucătărie. Şi-l văd pe Florian venind în fugă pe cărare, ud fleaşcă, direct de la râu, unde îşi petrecuse ultimele două ore jucându-se cu copiii. „Am venit să fac floricele, să le duc copiilor cadou!“, îmi spune şi îşi face rapid loc printre cratiţe şi oale, cu apa şiroindu-i din pantaloni şi din păr. Imediat după prânz se sărbatorea Ziua Copilului. Cu prăjituri, suc, baloane şi cu toţi copiii din Piracanga şi de la fermele din vecinatăte. Aşa că au bubuit boabele de porumb vreo 20 de minute, ca să umplem un lighean mare - cel în care facem pâine - cu popcorn brazilian.
Mare bucurie pe capul celor mici! Au uitat şi de prăjituri, şi de baloane, şi s-au repezit care mai de care în ligheanul cu popcorn, fericiţi de aşa o trataţie. Iar mai pe seară, profesoara Marguerita ne-a spus că „trataţia“ noastră a fost cea mai mare surpriză pentru copiii de la fermele de lângă Piracanga, pentru care floricele de porumb sunt o delicatesă.
Mare artist şi Florian ăsta! Are el un ceva, aşa, cu copiii… Cel puţin când merge cu piticii la râu iese o chirăială şi o veselie, de se aude până la noi acasă, la 300 de metri distanţă! Pe Daisy şi pe Kelly le-a învăţat să plonjeze în cap de pe umerii lui, aşa că acum ţipă de cum îl văd: „Floriano, Floriano, vreau să mă arunci în apă, vreau să mă arunci în apă!“ Şi Floriano le aruncă în apă iar şi iar, răbdător, visând la momentul când pe umerii lui va sta Sasha şi îl va auzi spunandu-i „tati, hai, mă mai arunci o dată?“ Laura Câmpean din Piracanga, Brazilia Foto: Florian Câmpean
* Alte poveşti din Brazilia puteţi citi şi pe blogul Laurei şi al lui Florian Câmpean, viataprinbalonulroz.blogspot.com.
