Comentariu.Petrolul nu aduce bunăstare în toate ţările producătoare de ţiţei, deoarece profiturile sunt obţinute doar de câţiva oameni. Istoria arată că este mult mai puţin probabil ca un regim autoritar, bogat în petrol, să se transforme într-o democraţie decât un stat care nu are asemenea resurse. Ţările sărace, dar bogate în resurse naturale, tind să rămână subdezvoltate, nu în ciuda hidrocarburilor şi a bogăţiilor lor minerale, ci tocmai din cauza acestor bogate resurse. Cum pot resursele naturale ale unei ţări să ţină majoritatea populaţiei în sărăcie? Răspunsul este „blestemul resurselor”.
Există ţări care au reuşit să înlăture acest blestem. Norvegia sau Statele Unite, de exemplu, sunt atât producători de petrol, cât şi state dezvoltate. Cu toate acestea, ele nu sunt decât excepţia care nu doar confirmă regula, dar furnizează şi un antidot împotriva blestemului resurselor naturale: democraţie şi instituţii, care previn concentrarea puterii în câteva mâini.
Mai mult, blestemul nu poate fi ridicat decât prin stabilitate macroeconomică, cheltuieli publice riguroase, înfiinţarea de fonduri pentru „zile negre”, diversificare economică şi menţinerea monedei locale la o valoare egală cu cea a altor ţări. Ţările exportatoare de resurse naturale care nu iau asemenea măsuri îşi sărăcesc majoritatea populaţiei şi îi fac rău. Tragedia este că puţine astfel de ţări sunt capabile să evite aceste efecte secundare nocive. De ce?
Blestemul resurselor este o boală bazată pe dependenţă: ea reduce voinţa pacientului de a se vindeca. Elitele dintr-o astfel de societate au puţine stimulente pentru a lupta împotriva efectelor dăunătoare ale puternicei lor dependenţe de resursele naturale.
Desigur efectele sunt pernicioase doar pentru restul populaţiei, nu şi pentru elite, care trag foloase de pe urma acestei situaţii. Juan Pabl
