Oamenii de afaceri din România bagă bani în fotbal pentru a-i umple de umilinţă pe antrenori şi pe jucători. Pe lângă investitorii care şi-au câştigat notorietatea prin lipsă de bun-simţ, "urangutanii" din peluză, ăia care înjură la orice degajare şi rup tot ce le iese în cale, scaune ori garduri, sunt "pistol cu apă".

Senzaţional! Ei cu cinci pe tabelă, noi cu trei la discotecă. Sârbii ne-au tras cum n-am mai văzut vreodată. Noi am pregătit meciul exemplar, cu Mutu şi Adrian Cristea în cârciumă cu şpriţul în nas până dimineaţa. Şi nu au fost singurii. Presa doar pe ăştia doi i-a prins în ofsaid. Şi ce ofsaid! Cu gagici pentru care băgăm mâna în foc că nu le-au ţinut tricolorilor prelegeri în stilul Patapievici, Liiceanu sau Pleşu şi nici nu s-au contrazis în exegeze şi traductologie, scriitura lui Geambaşu sau Buzărin. Şi nu au fost singurii băieţi mult prea ocupaţi de fizica lichidelor şi principiile relativităţii. S-au ciocnit pahare în semn de omagiu adus gândirii lui Einstein la o sută de ani de la enunţul teoriei relativităţii şi s-a stabilit că 3,14 este un cifru discret al creaţiei. Gabi Tamaş, un alt jucător din preajma echipei naţionale, a avut şi el un meci greu, în nocturnă, având ca adversar nu vreun atacant cu detentă, tehnică şi viteză, ci licorile bahice. Şi a fost şi cu prelungiri. S-a jucat până în zori. Meci greu, mahmureală meritată. Nimeni nu are curajul să-l tragă pe Mutu de urechi. Băiatul ăsta, care şi-a permis să-l jignească până şi pe magicul Dobrin, n-a înţeles nimic din tot ce i s-a întâmplat până acum în viaţă. El are 30 de ani şi, din păcate, este liderul echipei naţionale. Va continua la fel. Nici măcar Dumitru Dragomir, acest Immanuel Kant al fotbalului românesc, nu realizează că jucătorii de la noi îşi dovedesc calităţile mai mult prin cârciumi decât pe iarbă. "Erau în timpul liber, puteau să facă ce vor", a zis Mitic