Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Credinta în Dumnezeu, mai puternica decât moartea

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 19 octombrie 2009 ·

“Si dupa aceea, S-a dus într-o cetate numita Nain si cu El împreuna mergeau ucenicii Lui si multa multime. Iar când S-a apropiat de poarta cetatii, iata scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, si ea era vaduva, si multime mare din cetate era cu ea. Si, vazând-o Domnul, I s-a facut mila de ea si i-a zis: Nu plânge! Si apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Si a zis: Tinere, tie îti zic, scoala-te. si s-a ridicat mortul si a început sa vorbeasca, si l-a dat mamei lui. si frica i-a cuprins pe toti si slaveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi si Dumnezeu a cercetat pe poporul Sau”. (Luca 7, 11-16)

Acesta a fost textul din Evanghelie citit la slujba religioasa de ieri la Catedrala „Învierea Domnului" din cartierul Tudor Vladimirescu din Târgu-Mures. O Evanghelie care ne duce cu gândul la moarte si la ceea ce lasam în urma noastra. În timp ce-l duceau pe tânar la groapa, convoiul s-a întâlnit la portile cetatii din Nain cu însusi “ziditorul”vietii. Mântuitorul vazând pe mama baiatului plângând I s-a facut mila si cu autoritatea unui Stapân peste cei vii si peste cei morti a poruncit: “Tinere, tie îti zic, scoala-te!”. Astfel, cei prezenti au asistat înmarmuriti si plini de spaima la învierea baiatului, în trupul caruia revenise viata. Învierea fiului vaduvei din Nain este una dintre minunile mari pe care Mântuitorul le-a facut în timpul propovaduirii Sale pe pamânt. “Faptul ca Iisus a înviat pe fiul vaduvei din Nain ne arata puterea Mântuitorului asupra mortii si faptul ca El este Dumnezeu Atotputernic”, a spus preotul Ioan Pintilie.

Moartea este momentul din viata omului de care nimeni nu scapa, toti trebuie sa plecam. Ea pune capat la toate, caci orice stiinta omeneasca ramâne neputincioasa în fata ei. Prin urmare orice are sau strânge omul, îi foloseste numai pâna la groapa. Aici s-a terminat si cu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anamaria Gavrilă şi-a depus la BEC candidatura la alegerile prezidenţiale: Este una de conjunctură, nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime/ Candidatura mea este pentru a reda românilor Turul 2, înapoi şi preşedintele pe care l-au votat deja

News.ro acum 52 minute
Preşedintele POT, Anamaria Gavrilă, şi-a depus, sâmbătă seară, la Biroul Electoral Central (BEC) candidatura la alegerile prezidenţiale din partea partidului pe care îl conduce. Ea a afirmat că a strâns peste 400.000 de semnături, dar ”această candi

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 3 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum o ora
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum o ora
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 52 minute
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 2 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Schi alpin: Elveţianul Marco Odermatt a câştigat marele glob pentru al patrulea an consecutiv

News.ro acum 3 ore
Elveţianul Marco Odermatt a câştigat pentru al patrulea an consecutiv Marele Glob de Cristal, terminând sâmbătă al doilea slalomul uriaş de la Hafjell (Norvegia). El este al doilea schior, după Marcel Hirscher, care câştigă de patru ori la rând Cupa

Premieră! România găzduiește Campionatul European de Șah » Participare record la malul mării

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
România găzduiește Campionatul European de Șah, ediția 2025. Competiția se va desfășura în perioada 14-27 martie în Eforie Nord, iar organizatorii așteaptă aproximativ 400 de concurenți din 40 de țări europene.

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

8°/24°
dum.

5°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°