Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rangers, cea mai titrată echipă din lume!

Publicat in Adevarul, luni 19 octombrie 2009 ·

Dacă Unirea Urziceni a luat un singur titlu în istorie, în schimb, în muzeul clubului din Glasgow, „zac“ 111 trofee. Ialomiţenii îşi continuă aventura în Ligă pe terenul unei echipe care în competiţiile europene a pierdut doar două meciuri „acasă“ din ultimele 20, cu Lyon şi cu Sevilla. Usturătorul 1-4 administrat de spanioli elevilor lui Walter Smith, în etapa trecută a Ligii Campionilor, a menţinut vii speranţele Urziceniului în Grupa G. Cu cel puţin trei puncte din „dubla” cu „protestanţii” din Glasgow, campioana României va aborda ultimele două runde cu şanse mari de a prinde măcar locul 3 şi împlicit primăvara europeană.

„Meciul cu Rangers? Dacă cineva în Anglia sau în Scoţia îmi dă o şansă, sunt sigur că nu va fi dezamăgit”, a pariat Dan Petrescu. El se întoarce în Marea Britanie, a doua sa casă, în premieră, într-un meci oficial.

„Am jucat opt ani în Anglia şi n-am fost niciodată un turist. Unii fotbalişti străini vor doar bani, dar eu voiam să fiu pe teren toată ziua, aşa sunt şi ca antrenor”, a adăugat „Bursucul”. Trupa lui Walter Smith are însă un mare atu: experienţa internaţională net superioară, concretizată într-o finală de Cupa UEFA, pierdută anul trecut, 0-2, cu Zenit. Din echipa de atunci, nouă „rangerşi” ar putea juca şi mâine, pe „Ibrox”.

Campioni timp de jumătate de secol!

Dacă vor să se ia la trântă de pe poziţii egale cu „urşii” din Glasgow, Apostol şi compania trebuie să facă un singur lucru. Să nu se apropie de sala de trofee a lui Rangers! Acolo „zac” nu mai puţin de 52 de titluri de campioană naţională, mai mult decât oricare altă echipă din lume, inclusiv marea rivală Celtic, ajunsă la cota 42.

De asemenea „albaştrii” au mai pus gheara pe 33 de Cupe ale Scoţiei şi alte 25 de Cupe ale Ligii, adică un total de 110 trofee interne, Cupa Cupelor din 1972 venind ca un bonus.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 4 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 5 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°