Utilizarea fondurilor europene a devenit o obsesie in Romania; este asa si in alte tari nou-intrate in Uniune (NMSs), mai ales in conditiile unei recesiuni extraordinar de severe. Desi am mai abordat aceasta chestiune in paginile ZF, doresc sa aduc accente noi, impuse de derularea crizei.

Intelegerea traditionala porneste de la destinatia curenta a fondurilor: modernizare rurala (ceea ce include banii pentru ajutarea fermierilor), dezvoltarea infrastructurii, programe de competitivitate si protectia mediului. De aici extragem efectul asupra bugetului public, care in conditii de folosire la maximum ar insemna o suplimentare a resurselor bugetare (si deci a cheltuieilor posibile) nete de peste 3% din PIB anual (avand in vedere ca trebuie sa scadem contributia Romaniei la bugetul UE). Prin urmare, daca s-ar accesa aceste fonduri in conditii optime, ele ar exercita o functie contraciclica, un efect pozitiv, in executia bugetara. Adica, ar contracara impactul nevoii de consolidare fiscala/bugetara, care a determinat in Romania si in alte tari ce nu apartin zonei euro taieri masive de cheltuieli finantate din resursele proprii si imprumutabile ale bugetului public. Aceasta taiere de cheltuieli fiind o diferenta esentiala fata de tarile unde se practica activismul bugetar pentru atenuarea efectelor crizei.

Dar functia contraciclica evocata mai sus se cuvine sa fie judecata intr-un context mai larg. Deja se vorbeste despre probabilitatea unei crize fiscale in economii avansate si numeroase economii emergente. Economiile avanasate vor avea de suportat in anii ce vin influenta asupra datoriei publice (a serviciului ei), a cheltuielilor bugetare ce se fac pentru sustinerea sistemelor bancare, ca si a unor sectoare industriale. In prezent se imagineaza planuri de "exit" (iesire din situatia de injectii masive de lichiditate de catre banci centrale si deficite buge