În această dimineaţă, pe toţi stâlpii de iluminat public, coşurile de gunoi şi staţiile de autobuz din cartierul Bariera Bucureşti, din Ploieşti, au fost lipiţi fluturaşi cu mesajul „Jos Băsescu”. Mai mult, în scările de bloc au fost vopsite sloganuri precum „Jos Băsescu – ultimul comunist”, dându-se astfel startul campaniei electorale murdare. Sursa: Marius Nica
Reacţiile ploieştenilor au fost diferite. Dacă unii au citit cu satisfacţie mesajele antiprezidenţiale, alţii cred că astfel de gesturi murdăresc locurile publice. „Cred că războiul politic se face prin declaraţii, nu prin fluturaşi şi vopsea”, spune ploieşteanul Ion Popa.
PDL dă vina pe PSD
„Este răspunsul PSD la invitaţia făcută de conducerea PDL Prahova pentru o campanie curată. Bănuiesc că cei care au împrăştiat fluturaşii împotriva preşedintelui sunt aceiaşi cu cei care au împărţit pliante cu PSD la târgul de toamnă de la Ploieşti”, susţine Dragoş Gunia, consilier judeţean PDL.
De partea cealaltă, reprezentanţii PSD neagă acuzaţiile. „Nu avem nicio legătură cu astfel de acţiuni cărora le-am căzut chiar eu victimă anul trecut, la alegerile locale. Atunci l-am indicat poliţiştilor pe un anume Cuşetaru drept autorul campaniei de denigrare de la alegerile trecute, iar fluturaşii care mi-au afectat nu doar imaginea, ci şi familia, au fost tipăriţi la aceeaşi tipografie din Bucureşti unde PDL şi-a făcut pliantele publicitare. E grav că PDL promovează în funcţii de conducere astfel de oameni”, a declarat senatorul Daniel Savu, purtătorul de cuvânt al PSD Prahova.
Cătălin Vlad, cunoscut sub porecla Cuşetaru, membru PDL şi în prezent directorul Zoo Bucov, a negat acuzaţiile. „Domnul Savu poate spune ce vrea, însă trebuie să aducă şi probe. Dacă tot a făcut plângere la poliţie, s-a întâmplat ceva?”, a conchis Cătălin Vlad.