Premierul desemnat a discutat cu mai mulţi economişti care ar putea primi posturi în viitorul cabinet. Printre cei cu care a discutat Lucian Croitoru se află Valentin Lazea, Lucian Albu, Gheorghe Oprescu, Laurian Lungu şi Aurel Dochia. Unii dintre aceştia nu au declinat oferta, precizează Croitoru. Pe de altă parte, Lucian Croitoru spune că intenţionează să folosească întreaga perioadă de zece zile, conform Constituţiei, timp în care are posibilitatea să formeze viitorul Cabinet, pe baza negocierilor cu partidele parlamentare.
Premierul desemnat a discutat cu mai mulţi economişti care ar putea primi posturi în viitorul cabinet. Printre cei cu care a discutat Lucian Croitoru se află Valentin Lazea, Lucian Albu, Gheorghe Oprescu, Laurian Lungu şi Aurel Dochia. Unii dintre aceştia nu au declinat oferta, precizează Croitoru.
"M-am consultat asupra situaţiei economice şi financiare cu Laurian Lungu, un economist prestigios, fost profesor şi în străinătate, cu Aurel Dochia, cu experienţă bancară, dar şi de business în România, cu Maria Fugaru, care a lucrat la Banca Mondială, pentru Guvernul României, pentru Banca Naţională şi încă lucrează, cu Valentin Lazea, economistul şef al Băncii Naţionale şi care a fost şi secretar de stat într-o perioadă în Ministerul de Finanţe, cu Lucian Albu, care a fost ministrul Muncii şi este directorul Institutului de Prognoză, cu Gheorghe Oprescu, care a fost şeful Oficiului Concurenţei. Sunt oameni care au poate şi o altă perspectivă decât cea de insider", explică Lucian Croitoru.
"Am discutat cu o parte dintre aceştia şi posibilitatea, eventualitatea de a ocupa un post în Guvern, în Guvernul pe care mă străduiesc să-l alcătuiesc. Vreau să informez că unii dintre ei nu au declinat posibilitatea acceptării unei eventuale invitaţii", precizează premierul desemnat.
Pe de altă parte, Lucian Croitoru spune că intenţione