Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: "nu am văzut niciun contracandidat al lui Croitoru pregătit să aducă bani în ţară"

Publicat in Adevarul, marți 20 octombrie 2009 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că a desemnat un prim-ministru care ştie că trebuie să aducă în România 3,5 miliarde de euro în două luni, precizând că nu a auzit niciun alt contracandidat la funcţia de premier care să fie pregătit să aducă aceşti bani în ţară " Am desemnat un prim-ministru care ştie că trebuie să aducă în România 3,5 miliarde de euro în două luni, altfel avem probleme, şi cred că se va prezenta în faţa unui Parlament responsabil. Mai sunt contracandidaţi, dar nu am auzit pe niciunul că ar fi pregătit să aducă cele 3,5 miliarde acasă ”, a declarat Traian Băsescu în cadrul unei emisiuni difuzate la Pro TV.

Şeful statului a apreciat că Lucian Croitoru este "o soluţie corectă pentru ţară, un om care ştie să aducă aceşti bani acasă".

Şeful statului a enumerat, în cadrul aceleiaşi emisiuni câteva dintre regretele sale, menţionând afirmaţia că demisionează în 5 minute de la votul Parlamentului pentru suspendarea sa din funcţie şi că nu a reuşit să convingă partidele să revizuiască Constituţia.

Preşedintele a spus că, dacă ar fi convins partidele să iniţieze acest demers, nu ar fi fost nevoit să convoace acum referendumul pentru un Parlament unicameral şi redus ca dimensiuni.

" Trebuia, cu ocazia prezidenţialelor, să mergem şi cu o Constituţie revizuită ", a arătat şeful statului.

Cât despre Parlamentul unicameral cu maxim 300 de aleşi, Băsescu a arătat că este o dorinţă normală în contextul în care se vorbeşte despre ajustarea numărului de funcţionari sau de agenţii guvernamentale.

Premierul desemnat Lucian Croitoru a declarat marţi, după întâlnirea cu PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităţilor, că, dacă se prelungeşte formarea Guvernului, lucrurile se complică în relaţia cu FMI şi că România are nevoie de 3,5 mld de euro care sunt greu de adunat într-o perio

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Romgaz va furniza gaz natural clienților casnici și non-casnici. Ministerul Energiei salută inițiativa

Ziua Constanta acum o ora
Romgaz își extinde activitatea și va furniza gaze naturale direct către consumatori, atât casnici, cât și non-casnici Ministerul Energiei salută inițiativa strategică a Romgaz, companie energetică emblematică a României, de a-și extinde activitatea

Un tânăr de 18 ani a fost găsit spânzurat de un copac. Poliția a deschis un dosar penal

Ziare.com acum 16 minute
Poliţiştii au început cercetările după ce un tânăr de 18 ani a fost găsit spânzurat de un arbore pe un deal dintr-o localitate din judeţul Tulcea. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea infomează că poliţiştii din Izvoarele au

Anca Todoni şi Gabriela Ruse au acces pe tabloul principal la Australian Open

News.ro acum o ora
Anca Todoni, locul 110 WTA, şi Gabriela Ruse, numărul 125 mondial, au acces, joi, pe tabloul principal la Australian Open, primul grand slam al anului. Todoni, favorită 12, în vârstă de 20 de ani, a trecut în ultimul tur al calificărilor sportiva am

Noi avertizări ANM. Cod galben de ceaţă în zone din 8 judeţe

BusinessMagazin acum 33 minute
Localităţi din opt judeţe sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă şi gheţuş.

Monica Niculescu s-a calificat în finală la Hobart International, la dublu

News.ro acum o ora
Perechea Monica Niculescu/Fanny Stollar (România/Ungaria) s-a calificat, joi, în finala probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 de la Hobart. Niculescu şi colega sa au trecut mai întâi în sferturi de perechea favorită 2, Ulrikke Ei

Funeralii de stat pentru fostul preşedinte american Jimmy Carter

HotNews acum o ora
Statele Unite organizează joi funeralii de stat pentru fostul lor preşedinte Jimmy Carter, punctul culminant al mai multor zile de omagii aduse laureatului Premiului Nobel pentru Pace care a marcat istoria ţării şi a lumii, informează AFP și News.ro

Cinci morţi în incendiile din Los Angeles. Biden şi-a anulat vizita în Italia. Autorităţile ordonă evacuarea centrului Hollywood-ului/ Jamie Lee Curtis, Billy Crystal, Paris Hilton, Mark Hamill, între celebrităţile care şi-au pierdut casele - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au murit în incendiile violente alimentate de vânturi puternice care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles, forţând zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugând numeroase clădiri. Incendiile de vegetaţie au distrus case

POLITICO: România stabileşte o nouă dată a alegerilor, dar riscă acelaşi rezultat

News.ro acum 2 ore
România a stabilit o dată pentru repetarea alegerilor prezidenţiale după îngrijorările legate de „acţiunea hibridă agresivă” a Rusiei la primul tur, dar există în continuare riscul ca rezultatul să fie similar şi la a doua încercare şi să-l vadă pe

Virusul care se răspândește în China a fost depistat și în România O femeie din Oradea, infectată cu HMPV. Care este starea acesteia

Ziua Constanta acum 50 minute
Direcția de Sănătate Publică Bihor a confirmat primul caz de infecție cu metapneumovirus uman (HMPV) în România. O femeie în vârstă de 67 de ani din Oradea a fost diagnosticată cu această boală. Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor, în

UPDATE - Coaliţia a stabilit data alegerilor prezidenţiale: Primul tur de scrutin va avea loc pe 4 mai iar turul doi de scrutin, pe 18 mai. Crin Antonescu, reconfirmat candidatul coaliţiei pentru Cotroceni

News.ro acum 13 ore
Coaliţia de guvernare care s-a reunit, miercuri, la Palatul Victoria, a stabilit data alegerilor prezidenţiale, primul tur de scrutin urmând să se organizeze pe 4 mai iar turul doi de scrutin, pe 18 mai, potrivit unor surse politice. PNL a anunţat o

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

joi

8°/13°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/12°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°