Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgujienii mor de sete când plouă

Publicat in GAZETA de SUD, marți 20 octombrie 2009 ·

La fiecare ploaie torenţială, o parte din municipiul Târgu Jiu riscă fie să primească apă cu debit redus, fie să nu mai primească deloc, reprezentanţii Aparegio fiind nevoiţi să înlocuiască tot timpul sursa de suprafaţă de la Şuşiţa Verde cu sursa de adâncime de la Iezureni.

Ploile torenţiale lasă de fiecare dată fără apă locuitorii din mai multe zone din Târgu Jiu. Locuitorii altor cartiere constată, de asemenea, că presiunea scade atât de mult la robinet, încât centralele termice sau maşinile de spălat nu mai pot fi folosite. Problemele în alimentarea cu apă durează ore bune, perioadă în care muncitorii operatorului public Aparegio înlocuiesc sursa de apă de la Şuşiţa Verde cu cea de la Iezureni. Directorul Aparegio, Ion Popescu, a declarat că înlocuirea surselor de apă este tot timpul necesară, în caz contrar putându-se produce avarii majore la staţia de tratare. Potrivit lui Ion Popescu, astfel de probleme apar de fiecare dată când ploile torenţiale antrenează resturi de lemne şi aluviuni, care pot duce la creşterea turbidităţii apei. În aceste situaţii, cel puţin până la realizarea de noi investiţii, este necesară sistarea temporară a apei furnizate de Şuşiţa Verde. Cartierele din nordul şi sudul municipiului sunt cele mai afectate de lipsa apei potabile şi menajere atunci când plouă. Însumate, blocurile din cartierele respective reprezintă mai mult de jumătate din total.

Problemă nerezolvată ani buni

De peste 15 ani, captarea de apă de la Şuşiţa Verde nu a mai beneficiat de lucrări de modernizare, lucru reflectat în debitul apei la robinete, în momentele în care pe cursul râului respectiv se produceau viituri. Conducerea Aparegio a realizat un proiect finanţat cu fonduri europene, pentru care se încearcă organizarea unei licitaţii. Valoarea investiţiei pentru modernizarea tuturor surselor de apă din care se alimentează Târgu Ji

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Simina Tănăsescu, noul președinte al Curții Constituționale a României

HotNews acum o ora
Judecătoarea Simina Tănăsescu a fost aleasă prin vot noul președinte al CCR, conform surselor HotNews, fiind prima femeie care ocupă această funcție. Curtea a confirmat ulterior informația printr-un comunicat de presă. Simina Tănăsescu are 57 de ani

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum o ora
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Selly, prima REACȚIE după ce un adolescent de 15 ani a fost îndemnat de artistul lui preferat să sară de pe scena Beach, please și a ajuns la ATI. Ce reguli NOI va impune

Cancan acum o ora
S-au petrecut scene greu de privit în cea de-a treia noapte a festivalului Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un adolescent de 15 ani, a urcat pe scenă alături de artisutl său preferat, rapperul american Destroy Lonely, și a fost îndemnat să sa

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 2 ore
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Preşedintele iranian a fost rănit în timpul războiului de 12 zile cu Israelul (media)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a scăpat la limită de la a fi ucis în timpul războiului de 12 zile cu Israelul, potrivit unei informaţii citate duminică de dpa, transmite Agerpres. Urmărește c

Alertă în Azuga. Un urs a fost văzut pe DN1

HotNews acum o ora
Prezența unui urs a fost semnalată, duminică dimineață, pe DN 1, pe raza stațiunii Azuga de pe Valea Prahovei, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, cei din zonă au fost avertizați prin mesaj RO-ALERT și su

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°