Când eram în şcoală circula o vorbă pe care noi, copiii zănatici, ne-o aruncam în recreaţii: eşti plin de şmecherii ca WC-ul de hârtii! Vorbă uitată, fireşte, dar de care mi-am amintit săptămâna asta, văzând vânzoleala politică. S-a încins tărâţa tare în ultima vreme. Două au fost momentele care au contribuit la asta: 1/ retragerea din guvern a PSD-ului; 2/ şi căderea guvernului la moţiunea de cenzură. Apoi, într-o logică firească, a apărut disputa pentru ocuparea locului vacant de premier, între o majoritate constituită în parlament şi Traian Băsescu, care crede că poate desemna un prim-ministru ignorând-o.

Altfel spus, poate numi orice persoană dacă îi place de ea. Dacă nu e aşa, atunci singurul criteriu este această majoritate, dacă vrea să aibă un guvern. Criteriul, că e politic, sau independent, sau tehnocrat, nu are nici o relevanţă în faţa votului din parlament. Refuzul preşedintelui de a-l numi pe Klaus Iohannis ca premier a amânat rezolvarea crizei până după alegeri. Efectul este că alegerile vor fi făcute de guvernul demis în parlament prin moţiune de cenzură. Ceea ce este absurd şi face ca Bucureştii să pună din nou pe picioare o „democraţie originală“, invocată încă dinainte de 1989. Şi Ceauşescu emitea tot felul de pretenţii de a conduce un regim politic specific, care nu făcea decât să menajeze privilegiile şi controlul absolut al puterii. Când cineva de afară îl întreba ce şi cum, el invoca „originalitatea democraţiei noastre“ ca pe un alibi valabil. Aşa a făcut cu Carter, dar şi cu Gorbaciov mai târziu… Unde am ajuns s-a văzut.

Regulile democraţiei sunt simple şi clare, bazate pe separaţia puterilor în stat şi pe proceduri transparente. M-am plictisit de politicienii care apar la televizor cu o broşură - „constituţia“ - şi ne citesc diverse paragrafe din ea, ca la idioţi. Toate şmecheriile la care asistăm se bazează, fireşte, pe „litera şi