Puţine oraşe din ţară posedă, deocamdată, şi un „ţesut“ urban atractiv pe spaţii ceva mai mari decât o stradă de vară şi o zonă centrală privilegiată.

Există, şi în România actuală, oraşe care încearcă, de bine-de rău, să îşi pună în evidenţă identitatea culturală prin evenimente pe care le găzduiesc, periodic, în funcţie de resursele disponibile. E cazul Sighişoarei, cu al său festival de artă medievală, sau al Sibiului, cu festivalul de jazz şi cel de teatru, al Clujului, cu festivalul de film... Nu uit, desigur, Zilele Bucureştilor din Capitală, marile târguri internaţionale de carte, evenimentele de la Muzeul Ţăranului Român şi altele. Nu cred, de altfel, că ducem lipsă neapărat de manifestări culturale, târguri sau spectacole de tot soiul în marile sau mai micile noastre oraşe (mai exact: în Bucureşti, Iaşi şi în localităţile din Transilvania sau Banat, că în rest...). Adevărata problemă stă în faptul că ele au un caracter ocazional, că vin şi trec lăsând în urmă aceeaşi mohorală apăsătoare. E ca în staţiunile turistice de pe litoral: în extrasezon, arată ca nişte paragini deprimante. Puţine oraşe din ţară posedă, deocamdată, şi un „ţesut“ urban atractiv pe spaţii ceva mai mari decât o stradă de vară şi o zonă centrală privilegiată.

De fapt, cu puţine excepţii, oraşele din România reproduc destul de fidel mentalitatea comună a cetăţeanului de rând: îşi pun, la rare ocazii, hainele bune, de sărbătoare, cumpărate cu chiu cu vai din împrumuturi şi economii, după care se întorc la umilinţele şi nevoile cotidiene.

Ca de obicei, excepţiile confirmă regula; Timişoara, între alte câteva, cu nenumăratele ei terase cochete din timpul verii, cu spaţiile ei neconvenţionale şi cu îmbinarea armonioasă, dezinvoltă de vechi şi nou. Iaşiul chiar, care începe să iasă din amorţeală printr-un nou dinamism cultural şi ambiental de bun augur. Însă micile iniţiativ