Sorin Ioniţă: "Din când în când mă bate gândul să scriu în această rubrică despre tehnologii şi folosul lor în viaţa de toate zilele, inclusiv despre modul enervant în care progresul duce uneori la complicaţii inutile şi proastă funcţionalitate, iar nu invers, cum ar fi de aşteptat." Sursa: EVZ
Şi ce alt moment mai bun putea fi decât acela când politica internă e oricum în plină confuzie, cu lumea aşteptând să vadă ce se întâmplă la sfârşitul celor zece zile de consultări ale premierului desemnat.
Deşi sunt mai curând progresist decât paseist şi am dubii faţă de corectitudinea multor idei ale prietenilor ecologişti (care uneori îmi par mânaţi în luptă mai curând de o ciudată religie animistă, neopăgână şi antimodernistă, un fel de Flower Power 2.0, decât de evaluări sprijinite pe realitate) nu pot să nu mă mir şi eu de regresul pe care îl aduce uneori civilizaţia modernă. De exemplu, de ce, în vreme ce telefoanele mobile sau uscătoarele de păr au devenit cu vremea mai mici, mai uşoare şi mai economice, maşinile au devenit de la o vreme mai mari, mai grele, inutil de rapide şi mai neeconomice, cu fiecare versiune succesivă a aceluiaşi model, deşi totă lumea se declară angoasată de încălzirea globală?
Clio, Golf, Astra, 206 - luaţi fiecare din aceste lungi serii a ceea ce erau odinioară maşini de clasă medie-mică, iar ce găsiţi astăzi în gamă sunt strănepoatele lor rubensiene, rotunjite, lăţite şi lungite, cu motoare mai mari şi cu 200 kg în plus de accesorii, motoraşe servo şi sisteme de securitate activă. Sigur, confortul şi siguranţa costă, cam unu-doi litri/100km, iar această evoluţie (sau involuţie) este impusă de consumatori, nu de vreo conspiraţie a capitalismului corporatist.
Dar care este folosul practic al demarajului rapid şi al vitezei maxime crescute, pe care producătorii se dau peste cap să le promoveze?
