Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: „Promoţia“ restanţelor la CET se va discuta joi

Publicat in Adevarul, marți 20 octombrie 2009 ·

Adunarea Generală a Acţionarilor de la CET se va întruni pentru a dezbate propunerea primarului George Scripcaru, referitoare la anularea penalităţilor celor care au datorii la apă caldă şi căldură. Rău-platnicii ar urma să achite doar ce au consumat efectiv. Mai citiţi şi: Primarul vrea să se pună bine cu rău-platnicii de la CET Braşovenii înlocuiesc CET-ul cu aerotermele şi caloriferele electrice Protest pe tema subvenţiilor acordate CET „Promoţia“ este, însă, valabilă doar dacă debitul este achitat până la finele anului. Directorul CET, Florin Cuţitei, a precizat că iniţiativa este pe de o parte bună, fiindcă poate aşa se vor recupera banii de la restanţierii care „uită“ să plătească, dar, pe de altă parte, este şi păguboasă, ţinând cont că şi centrala are penalităţi de achitat la furnizori.

„Ne afectează într-un fel, dar, dacă aşa se hotărăşte, este totuşi, bine, fiindcă vom câştiga nişte bani până la sfârşitul anului“, a explicat directorul. Acesta a precizat că în ultima perioadă încasările de la asociaţiile de proprietari au fost foarte slabe, cuantumul debitului rămânând de 11 milioane de lei. Din această datorie, aproximativ jumătate este formată din penalităţi. „Am tot aşteptat, dar se pare că nimeni nu mai vine să achite din datorii“, s-a plâns Cuţitei.

Restanţe în rate

De asemenea, braşovenii restanţieri vor primi apă caldă şi căldură cu condiţia semnării unei convenţii cu CET, prin care să-şi ia angajamentul că în termen de trei luni vor plăti în mod eşalonat datoriile către furnizorul de agent termic. Societatea a primit 56.000.000 de lei de la Guvern, pentru a-şi plăti furnizorii şi trasportatorul. Suma a ajuns ieri în contul CET, iar zilele următoare, în mod proporţional, la societatea GDF Suez şi la CFR. Dacă la trasportator datoria va fi achitată integral, către furnizorul de gaz vor rămâne restanţe de 32 de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 35 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 37 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 45 minute
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°