De 27 de ani este în slujba gimnasticii româneşti, descoperind şi şlefuind talente pentru lotul olimpic.

Îi place foarte mult să lucreze ca antrenor şi spune cu modestie că este dependentă de muncă. „Trebuie să simt că eu construiesc ceva, altfel simt că nu trăiesc“, mărturiseşte Doina Olaru, cea care şi-a pus energia şi efortul în slujba copiilor, în slujba fetelor talentate pe care le descoperă, le îndrumă, împreună cu ceilalţi antrenori de la secţia de gimnastică a Clubului Sportiv Petrolul, şi le propulsează spre marea performanţă. Ea însăşi practicantă a acestui sport, în forma sa ritmică, nu a putut sta departe de sală şi din anul 1982 descoperă campioane.

„Eu sunt specializată în a face partea artistică, datorită ramurii sportive gimnastică ritmică pe care am făcut-o. Partea artistică se regăşeşte prin crearea unei ţinute cât mai bune pe toate aparatele şi cu preponderenţă la sol, aparatul de spectacol, şi la bârnă“, explică Doina Olaru.

Spune, însă, că gimnastica este un sport în care antrenorii lucrează foarte mult în echipă, specialiştii ocupându-se separat de fiecare aparat, de partea acrobatică, de cea coregrafică... „Nu putem spune că existăm unul fără celălalt, este sportul în care fiecare e foarte important“, declară Doina Olaru, care, din experienţa acumulată, ştie că omul instruit spre a fi profesor sau antrenor nu trebuie să simtă greutate în această meserie.

„Cât despre activitate, totul debutează prin procesul de selecţie, unde, deocamdată, noi ca secţie a Clubului Petrolul nu suferim. Apoi, acest proces de selecţie se face continuu, până la înalta performanţă, deci tot timpul există o împuţinare a celor care ajung în vârful piramidei. Apoi trecem la categoriile «mica gimnastă» şi ne integrăm în concursurile noastre naţionale. Activitatea este foarte frumoasă, dar cernută în permanenţă“, povesteşte Doina Olaru