Odată cu atribuirea premiului Nobel pentru literatură pe 2009 scriitoarei Herta Muller, nu trece o zi fără ca România, trecutul său dictatorial, istoria minorităţii germane să nu fie tematizate în presa germană, informează Deutsche Welle.

Scriitorul suedez Richard Swartz, bun şi vechi prieten şi cunoscător al ţării, declarat persona non grata de regimul comunist, povesteşte în paginile cotidianului Suddeutsche Zeitung cum i-a fost dat să o cunoască, într-o vizită făcută demult la Timişoara, pe cea care avea să devină în 2009 laureata premiului Nobel pentru literatură.

În urmă cu doar câteva zile, în coloanele suplimentului literar al ziarului Die Welt, criticul literar Uwe Wittstock dezvăluia potenţialul de creativitate literară existent în ceea ce s-ar putea numi a Treia Europă, periferia spaţiului de limbă şi cultură germană sau, cu alte cuvinte, marginile fostului Imperiu Habsburgic. Erau citaţi Paul Celan şi Rose Ausländer, dar şi regretaţii Oskar Pastior şi Rolf Bossert, apoi Richard Wagner, Ernest Wichner, Gerhard Csejka, Franz Hodjak şi, fireşte, Herta Müller.

Binecunoscutul critic literar era uimit de miraculoasa productivitate literară a acestui spaţiu. Dacă Uwe Wittstock ar fi citit câteva fragmente din scrierile lui Nicolaus Sombart, care şi el mai demult s-a oprit asupra "inexplicabilului" fenomen, rezumându-se doar la perioada interbelică, ar fi intrat în posesia câtorva lămuriri.

Herta Muller a descris foarte inspirat ce a însemnat pentru ea învăţarea, la vârsta de 15 ani, a limbii române: "Am învăţat-o ca şi cum aş fi mâncat-o. Şi gustul ei mi-a plăcut".

Când Richard Swartz, pe atunci ziarist la Svenska Dagbladet, vizitase România, oprindu-se şi la Timişoara, Herta Muller era studentă, apropiată grupului literar Aktionsgruppe Banat. "Membrii acestuia erau genii tinere şi pe deasupra bărbaţi. Doar o singură femeie se afla ac