Una e să fii primar la Sibiu, cu un Consiliu Local în care te bucuri de suportul politic masiv al propriei formaţiuni politice, şi cu totul altceva să guvernezi la Bucureşti, având în spate o alianţă de conjunctură, cu interese în competiţie, pilotată de Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Dan Voiculescu.

Dacă am discuta în termenii marketingului comercial, Klaus Johannis e cu adevărat un brand politic solid. În jurul numelui primarului Sibiului s-a creat o adevărată legendă, după ce acesta a câştigat trei alegeri locale în şir cu scoruri electorale care amintesc de perioada regimului comunist. În timpul mandatelor sale, Sibiul a fost, pentru un an, alături de Luxemburg, Capitală Culturală Europeană, prilej cu care fonduri importante au fost dirijate către oraş de la nivel central de către Guvernul Tăriceanu (atunci s-a cimentat, probabil, şi relaţia strânsă dintre liberali şi d-l Johannis), ceea ce a permis o spectaculoasă restaurare a centrului istoric al oraşului, singurul proiect de o asemenea anvergură derulat cu succes într-un mare oraş românesc. În plus, Klaus Johannis, o apariţie publică agreabilă, mai are o mare calitate: e neamţ. A fi neamţ e din start un mare avantaj într-o ţară în care opinia publică se declară zilnic dezgustată de jocurile politice de tip balcanic de la Bucureşti. Unul dintre motive e acela că mulţi români privesc şi astăzi cu nostalgie la perioada domniei lui Carol I, suveranul de origine germană unanim creditat cu meritul de a fi pus bazele României moderne.

Prin urmare, dacă recapitulăm, avem în persoana lui Klaus Johannis un primar de origine germană, extrem de popular pe plan local, care s-a remarcat în ultimul deceniu prin maniera inteligentă şi eficientă în care a gospodărit Sibiul. Ce soluţie mai bună de prim-ministru am putea avea? Iată o propunere irezistibilă de premier avansată iniţial de PNL şi asumată ulterior d