România stă captivă în două crize simultante, una economică, transferată prin pieţele financiare internaţionale, şi alta politică, injectată de isteria alegerilor prezidenţiale.

Într-un moment în care toată lumea serioasă se ocupă de atenuarea efectelor celei mai severe crize financiare din ultimii 80 de ani, pentru România pare mai important fotoliul de la Cotroceni decât stabilitatea economiei. Unii dintre politiceni chiar cred că, împrăştiind promisiuni, se pot suci minţile electoratului.

Se devalorizează leul? Ei şi? Stai că le promit eu milioanelor care au luat credite în valută că le suspend plăţile pentru un an, pare să-şi spună Mircea Geoană. Mirajul unui adânc bazin electoral format din datornici face să pălească orice alt calcul economic. Bancherii sunt nervoşi pentru că ei ştiu că mecanismele de susţinere ale statului sunt limitate şi birocratice, iar asemenea promisiune poate da peste cap toate socotelile băncilor privind creditele neperformante.

Dar asta nu contează pentru românii bogaţi, cu averi imense şi greu de justificat, care fac politică de stânga. Nu contează nici acordul cu FMI, asta pentru că preşedintele în exerciţiu îl priveşte cu luciditate şi respect. Banii de la FMI nu sunt, în interpretarea contracandidaţilor lui Traian Băsescu, unica sursă de menţinere la suprafaţă a economiei româneşti în furtuna crizei, ci o povară pe umerii românilor, care vor returna o datorie mare în următorii 20 de ani. Obsesia datoriilor este o temă veche, de inspiraţie ceauşistă. Numai că românii îşi amintesc vremurile alea în care Ceauşescu făcea pe independentul, ţara nu avea datorii, iar noi trăiam prost.

Dar cel mai trist episod al telenovelei politice este respingerea valorilor care se strecoară în scena publică. Unui economist de calibrul lui Lucian Croitoru i se aruncă, aşa ca în basmele cu zmei, câte un obstacol. Într-o primă etap