Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: Investitorii, atraşi cu impozite reduse (CAMPANIE)

Publicat in Adevarul, marți 20 octombrie 2009 ·

Oficialii Primăriei cred că, peste două decenii, Bacăul va deveni un pol de dezvoltare regională Mai citiți Buticurile vor disparea din Bacăul anului 2030 Bacăul viitorului va avea mai multe spații verzi Străzile aglomerate, o problemă eternă Băcăuanii vor locuri moderne de distracție Străzi suspendate și parcări subterane Arhitecții văd viitorul Bacăului în gri Bacău, metropolă în 2030

Reprezentanţii Consiliului Judeţean susţin că şoseaua de centură, aeroportul şi zona metropolitană vor avea un rol decisiv în atragerea investitorilor.

Municipiul Bacău va fi prosper, iar băcăuanii vor trăi bine. Cel puţin asta promit autorităţile locale. Aşii din mâneca edililor nu sunt mulţi, dar sunt destui cât să conducă la dezvoltarea economică a urbei. „Oraşul se va dezvolta pe axa est-vest. Primii paşi deja au fost făcuţi. Este necesară o asemenea strategie, pentru că, de-a lungul timpului, Bacăul s-a dezvoltat doar pe axa nord-sud“, explică Ionuţ Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău.

Turismul are nevoie de investiţii

Autorităţile nu ascund faptul că îşi leagă foarte mult speranţele de viitorul Centru de Afaceri şi Expoziţii. „Noi sperăm ca acesta să fie inaugurat cât mai curând, poate chiar anul viitor. Oricum, acest obiectiv va polariza întreaga activitate economică din zonă. Asta înseamnă bani pentru comunitate şi, nu în ultimul rând, locuri de muncă“, adaugă Ionuţ Tomescu. Acesta mai susţine că, peste două decenii, municipiul Bacău va fi complet schimbat.

La acest lucru vor contribui viitorul Centru de Afaceri şi Expoziţii, care va costa municipalitatea 13,5 milioane de euro, şi investitorii, care vor fi stimulaţi prin menţinerea taxelor şi impozitelor la un nivel scăzut. Municipalitatea va pune la dispoziţia investitorilor terenuri de aproximativ 70 de hectare, recuperate de la Ministerul Apărării. Reprezentanţii Consiliului

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 16 minute
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Vizită neanunțată a șefului NATO, Mark Rutte, la Odesa: „Sprijinul pentru Ucraina este neclintit”

Adevarul acum 56 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a făcut marți, 15 aprilie o vizită neanunțată în orașul Odesa, unde s-a întâlnit cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Cu această ocazie, Rutte a reafirmat sprijinul ferm al NATO pentru Ucraina, în con

Sute de funcționari publici, concediați în Georgia pentru că au participat la manifestațiile pro-UE. Premierul Kobahidze: „O autoepurare”

HotNews acum 21 minute
Puterea din Georgia a concediat aproximativ 700 de funcţionari publici pentru că au sprijinit manifestaţiile pro-Uniunea Europeană care au avut loc începând de la sfârşitul anului trecut, potrivit filialei locale a organizaţiei anticorupţie Transpar

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 3 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi emailuri care vă înştiinţează că aveţi dreptul la rambursarea unor impozite

Adevarul acum 49 minute
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare.

CSM a dat aviz negativ proiectului privind modificarea pensiilor magistraților

Ziua Constanta acum o ora
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ proiectului de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților privind modificarea pensiilor magistraților. Potrivit unui comunicat al CSM, proiectul cu privire la pensiile magistra

O placa de tavan fals s-a desprins în timpul unei operații, la Institutul Marius Nasta

HotNews acum 3 ore
O placă din tavanul fals al unei săli de operaţii a Institutului „Marius Nasta” din București s-a desprins în timpul unei intervenţii chirurgicale, relatează News.ro. Pacientul și personalul medical nu au fost în pericol, spun reprezentanții spitalu

Andrew Tate va fi judecat civil în Marea Britanie în 2027 pentru acuzaţii de abuz şi control coercitiv

News.ro acum 2 ore
Andrew Tate se va confrunta cu un proces civil în 2027 în Marea Britanie, fiind dat în judecată de patru femei pentru presupuse abuzuri fizice şi sexuale, într-un caz despre care avocaţii lor spun că este primul de acest fel din Marea Britanie în ca

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 3 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Cinci oferte pentru construcţia Lotului 3 autostrăzii Craiova – Filiaşi / Firme din România, Italia, Turcia şi Ucraina concurează pentru adjudecarea contractului în valoare de 2,71 miliarde de lei

News.ro acum o ora
Firme din România, Italia, Turcia şi Ucraina au depus oferte pentru construcţia Lotului 3 autostrăzii Craiova – Filiaşi, contract în valoare de 2,71 miliarde de lei.

Vremea

București
acum

14°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mar.

8°/15°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

11°
mar.

5°/15°
mie.

10°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

9°/17°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

11°/23°
joi

13°/26°
vin.

14°/20°