De la începutul colecţiei “100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă”, au fost vândute peste douăsprezece milioane de volume. Primul volum din„Moby Dick” de Herman Melville, în traducerea Ralucăi Conescu, este cea de-a 50-a carte oferită de „Biblioteca Adevărul” şi va fi distribuită joi, 22 octombrie, împreună cu ziarul Adevărul.
După ce a adus în bibliotecile românilor 49 de titluri, atent selecţionate din literatura română şi universală, Editura Adevărul Holding continuă să-şi delecteze cititorii cu opere alese pentru toate gusturile.
Citeşte şi:
Colecţia de carte „Adevărul“ a ajuns la numărul 50
Profesorii recomandă cărţile „Adevărul“
Mulţi români din Franţa au colecţia "Adevărul"
Următoarele 25 de cărţi ale colecţiei, care vor însoţi în fiecare joi ziarul „Adevărul”, reprezintă o paletă largă de stiluri literare, aducând, după bunul obicei de până acum, texte complexe precum „Procesul” de Franz Kafka sau lecturi mai uşoare destinate celor mici, precum „Insula comorii” de Robert Louis Stevenson. Volumul care va încheia, anul viitor, colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă” este romanul scriitoarei americane Margaret Mitchell, „Pe aripile vântului”.
Tiraj de 280.000 de exemplare
Peste douăsprezece milioane de cărţi din „Biblioteca Adevărul” au ajuns în casele românilor, din noiembrie anul trecut până acum. Primul volum, „Notre-Dame de Paris” de Victor Hugo, a fost tipărit într-un tiraj de 150.000 de exemplare, iar începând de la cea de-al şaselea, „Cărţile Junglei” de Rudyard Kipling, tirajul a crescut la 200.000 de exemplare.
Pentru că s-au înregistrat cereri din ce în ce mai mari, Editura Adevărul Holding a decis să suplimenteze din nou tirajele. Drept urmare, odată cu publicarea celui de-al doilea volum