De săptămâna trecută, odată cu căderea Guvernului Boc prin moţiune de cenzură, lupta politică pare să fi ajuns la paroxism.

De data aceasta şi în mod neobişnuit pentru el, Traian Băsescu s-a aflat în defensivă. Deşi a organizat consultările constituţionale cu partidele la Cotroceni la numai câteva ore de la căderea guvernului, sperând să surprindă PSD şi PNL nepregătite şi cu opinii divergente asupra persoanei viitorului prim-ministru, a fost totuşi devansat de viteza şi unitatea cu care au manevrat adversarii săi. Propunându-l pe Klaus Johannis, primarul mult-lăudat al Sibiului, drept prim-ministru cu un guvern tehnocrat de tranziţie, Crin Antonescu şi liberalii au obţinut o victorie semnificativă, nu numai asupra lui Băsescu, dar şi asupra lui Geoană şi a social-democraţilor. Aceştia – deşi erau partenerul major în coaliţia ad-hoc care a dărâmat guvernul Boc – s-au văzut nevoiţi să accepte propunerea liberalilor şi mai ales a trebuit să constate că Antonescu e un candidat mult mai credibil pentru intrarea în turul doi decât s-ar fi aşteptat. Divergenţe viitoare sunt probabile, dar, pe moment cel puţin, teama de Traian Băsescu îi uneşte pe liberali şi pe social-democraţi, chiar mai mai mult decât îi desparte rivalitatea electorală. Li s-a adăugat UDMR, căreia un premier minoritar are motive să-i convină, cât şi grupul minorităţilor.

Băsescu a revenit, contraatacând pe două fronturi: unul politic-constituţional şi celălalt ideologic. A nominalizat un candidat neangajat politic pentru funcţia de premier în persoana unui economist respectat şi cu bune relaţii în mediul financiar internaţional, d-l Lucian Croitoru. Argumentul lui Traian Băsescu este că, într-un moment de criză economică acută şi de risc major de neîndeplinire a obligaţiilor faţă de FMI, d-l Croitoru este un candidat mai bun decât d-l Johannis. Argumentul e plauzibil, mai ales că, dintr-un