Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unirea, la duşul scoţian

Publicat in Adevarul, marți 20 octombrie 2009 ·

Formaţia lui Dan Petrescu întâlneşte în această seară Glasgow Rangers în Liga Campionilor. Un rezultat pozitiv obţinut pe „Ibrox Park“ le-ar oferi românilor şanse importante de a ajunge în primăvara europeană, măcar în Liga Europa. Dan Petrescu şi elevii săi au ajuns, ieri, în jurul prânzului, la Glasgow şi s-au cazat la hotelul „Radisson“. Acolo ei au dat nas în nas cu Pink, cântăreaţa americană, care va susţine astăzi şi mâine două concerte în oraşul scoţian. Pink a părut deranjată de întâlnirea cu Galamaz şi compania şi a postat un mesaj pe Twitter: „Abia m-am târât în pat printre fotbalişti, după ce am parcurs un drum cu denivelări“. Dincolo de Pink, ialomiţenii au găsit la Glasgow o vreme ploioasă. Precipitaţii sunt anunţate şi la ora meciului din această seară.

Antrenorul „protestanţilor” consideră că Unirea este misterul grupei. „În privinţa lor am luat-o de la zero. Nu ştiam nimic despre această echipă, dar am făcut rost de câteva DVD-uri cu meciurile lor. Au jucat bine cu Stuttgart, meritau să câştige”, a spus Smith. Secundul acestuia este Ally McCoist, fosta mare glorie a fotbalului scoţian, marcator a 355 de goluri pentru Rangers. El şi Dan Petrescu ar fi putut fi adversari la „dubla” Steaua - Rangers din 1987, însă „Bursucul” n-a fost atunci decât în lot. „Îmi aduc aminte şi de meciul de pe Ibrox. Bătusem cu 2-0 acasă, însă returul a fost de necrezut: fanii, presiunea, Graeme Souness intrând la orice minge. Am fost norocoşi că Marius Lăcătuş a marcat primul gol şi ne-am calificat, deşi am pierdut cu 1-2”, a rememorat „Bursucul”.

Biletele Unirii au ajuns la soldaţii scoţieni

Rangers are 42.000 de abonaţi, faţă de cei 1.500 cu care se laudă Unirea. Lipsa suporterilor români a ajuns şi la urechile conducerii scoţienilor, Unirea anunţând că nu are nevoie de cele 1.200 de bilete rezervate oaspeţilor. Astfel, oficiali

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 21 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum o ora
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 49 minute
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Spargere de peste un milion de euro la un magazin cu produse de lux second hand din Paris / Au fost furate peste o sută de genţi de marcă Hermès, Dior, Louis Vuitton şi Chanel

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O spargere a avut loc duminică dimineaţa la un magazin din Paris cu produse de lux second hand. Au fost furate mai multe poşete de marcă, valoarea bunurilor furate fiind de peste un milion de euro, r

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum 2 ore
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 10 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ursula von der Leyen, sub lupă înainte de votul de încredere. O posibilă reglare de conturi în preajma moțiunii de cenzură inițiată de Gheorge Piperea

HotNews acum o ora
Cu trei zile înaintea unui vot de neîncredere fără pericol pentru Comisia Europeană, Ursula von der Leyen trebuie să răspundă luni seara la întrebările europarlamentarilor care critică gestionarea foarte centralizată şi lipsa de transparenţă a execu

Vremea

București
acum

28°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

25°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°