În Franţa, partidul la putere, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP), a lansat în ultimele zile, prin vocea unora dintre liderii săi, o serie de critici acerbe la adresa mediilor de informare. Potrivit purtătorului de cuvânt al formaţiunii, canalele media ar vrea să-l destabilizeze pe preşedinte. Cu alte cuvinte, puterea este supărată pe presă.
În Franţa, partidul la putere, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP), a lansat în ultimele zile, prin vocea unora dintre liderii săi, o serie de critici acerbe la adresa mediilor de informare. Potrivit purtătorului de cuvânt al formaţiunii, canalele media ar vrea să-l destabilizeze pe preşedinte. Cu alte cuvinte, puterea este supărată pe presă.
Relaţiile puterii cu presa nu sunt niciodată simple, nici măcar în marile democraţii unde libertatea presei este garantată prin tradiţie şi prin lege. Şi de altfel, Nicolas Sarkozy nu este singurul şef de stat care îşi exprimă nemulţumirea în legătură cu presa. Nu se consideră, în Italia, Silvio Berlusconi, o victimă a mediilor de informare, deşi el le-a cumpărat aproape pe toate, cu mici excepţii precum ziarul La Reppublica?
Ce se întâmplă în Franţa este însă diferit.
În perioada campaniei electorale Nicolas Sarkozy a fost teribil criticat de o parte a presei, dar imediat după victoria sa a urmat... perioada de graţie, cum i se mai spune. Altfel spus presa şi-a întrerupt atacurile pentru a-i permite de fapt preşedintelui să acţioneze şi să poată fi deci judecat după fapte. Când revistele săptămânale îi dedicau numere întregi, cu titlul de genul "De ce Nicolas Sarkozy îi fascinează pe francezi", şeful statului nu avea nimic de spus şi nici partidul său împotriva presei.
Acum, însă, când Nicolas Sarkozy a ajuns la jumătatea mandatului său, când perioada de graţie sau de clemenţă mediatică a trecut, când rezultatele reformelor sale nu sunt tocmai evidente
