Procurorii doljeni l-au trimis ieri în judecată pe Ionuţ Dinu, fiul agentului de poliţie Nelu Dinu, pentru comiterea infracţiunilor de omor şi efectuarea fără drept a operaţiunilor cu arme şi muniţii. Anchetatorii au stabilit că atât Ionuţ, cât şi tatăl său au minţit, Alexandra Iancu fiind împuşcată în cap de fiul poliţistului după ce acesta a apăsat trăgaciul puştii, şi nu după ce arma i-ar fi căzut accidental din mână.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au întocmit ieri rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a lui Ionuţ Dinu pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi efectuarea fără drept a operaţiunilor cu arme şi muniţii. Ancheta procurorilor a durat patru luni, timp în care a fost efectuată o expertiză complexă balistică, traseologică şi fizico-chimică de către specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice Bucureşti. Aceasta a arătat că Ionuţ Dinu a împuşcat-o pe Alexandra Iancu cel puţin cu intenţie indirectă.
O poveste cusută cu aţă albă
Remintim că, în dimineaţa zilei de 25 iunie, craioveanul Ionuţ Dinu, de 20 de ani, a luat arma de tir a tatălui său, marca UMC, cu glonţ, de calibrul 5,6 milimetri, şi a împuşcat-o în cap pe Alexandra Iancu, de 19 ani, o colegă a surorii sale care în acel moment se afla în vizită la familia Dinu. Tânăra a fost transportată la Spitalul de Urgenţă din Craiova, unde, în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viaţa, pe 26 iunie a decedat. În baza declaraţiilor lui Nelu şi Ionuţ Dinu, anchetatorii au stabilit că pe 25 iunie, în jurul orei 10.30, Ionuţ Dinu, la solicitarea tatălui său, a luat arma care era asigurată într-o cameră aflată la etajul locuinţei, urmând să o ducă la parter pentru a fi luată de agentul Nelu Dinu, care trebuia să o ducă la reparat. În timp ce trecea pe hol, chiar în faţa camerei în care se afla