Traian Băsescu şi Mircea Geoană îşi fac concurenţă la intrarea oficială în competiţia pentru Palatul Cotroceni. Amândoi îşi vor depune mâine candidatura, la Biroul Electoral Central. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Potrivit unor surse politice citate de Mediafax, preşedintele Traian Băsescu îşi va depune, mâine, la ora 14.00, candidatura la Biroul Electoral Central. PD-L ar fi strâns aproximativ două milioane de semnături pentru susţinerea acestuia la prezidenţiale.
Cu patru ore înainte de depunerea candidaturii, democrat-liberalii se vor reuni într-o şedinţă a Colegiului Director al partidului, în cadrul căruia se vor discuta ultimele elemente de pregătire pentru intrarea în campania electorală. Până ieri, PD-L adunase în jur de 1.800.000 de semnături, însă staff-ul de campanie aştepta să mai primească alte adeziuni din câteva judeţe.
Băsescu, nehotărât
Preşedintele a susţinut ieri, la Hotnews, că se vede în turul al doilea cu liderul PSD Mircea Geoană. La numai o oră, şeful statului s-a răzgândit şi a susţinut că, deşi, şi-ar dori să se confrunte în finala prezidenţialelor cu preşedintele social-democraţilor, crede că se va întâlni în turul al doilea cu liberalul Crin Antonescu.
Geoană îl devansează cu două ore
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, îşi va depune candidatura la prezidenţiale tot mâine, dar la ora 12.00. Mircea Geoană anunţase iniţial că-şi va depune candidatura joi, pe 22 octombrie.
Până acum, şi-au depus candidatura la BEC liderul PNL, Crin Antonescu, cel al PNG, Gigi Becali, şi Kelemen Honor, reprezentantul UDMR. Sorin Oprescu nu a precizat când îşi va înregistra oficial candidatura.
Un sondaj CSOP dat publicităţii ieri arată că propunerea lui Klaus Johannis ca premier, de către preşedintele PNL Crin Antonescu, i-ar fi adus acestuia câteva procente în plus. De la ultimul