Relatia unei natiuni cu propriul trecut e cruciala pentru prezentul si viitorul ei, pentru capacitatea de a "merge mai departe" sau de a invata din greselile trecutului pentru a nu le mai repeta. Exista un trecut care "nu e mort si ingropat si, de fapt, nici macar nu e trecut", cum spunea William Faulkner in celebrul sau citat. Un asemenea trecut blocheaza obsesiv orice evolutie in directia unei reconcilieri necesare cu sine si cu fosti sau actuali inamici.
Un asemenea trecut este dureros de vizibil azi, de pilda, in Balcani, o lume, in mare, paralizata de fixatia traumatizanta pe conflictele care au sfasiat regiunea in anii '90. O absoluta incapacitate de a lua in considerare punctul de vedere al celuilalt si de a depasi un anume sentiment de martiriu colectiv plutesc inca deasupra intregii regiuni, desi, pentru a fi corecti, trebuie sa spunem ca sunt inegal distribuite.
Balcanii nu au nevoie azi de istorici sau politologi, ci de psihanalisti care sa-i poata ajuta sa depaseasca trecutul in numele prezentului si viitorului. E de sperat ca promisiunea de a adera la UE va constitui cel mai bun "remediu psihanalitic".
In contrast cu aceasta versiune paranoica a trecutului mai exista acel trecut care se afla ingropat sub tacere si propaganda; un trecut pur si simplu neasumat si care ramane ca o rana secreta, susceptibila de a fi oricand redeschisa. Desigur, lipsa de abordare a trecutului nu este privilegiul exclusiv al regimurilor nedemocratice. La peste 30 de ani de la disparitia lungii dictaturi a lui Francisco Franco, Spania se trezeste confruntata cu umbrele unui trecut pe care deliberat a ales sa nu-l confrunte. Acest trecut, presupus ingropat, era intotdeauna prezent, programat sa erupa brutal o data ce miracolul economic pierdea din viteza sau se oprea.
China, care tocmai a sarbatorit cu pompa martiala a 60-a aniversare a inf
