Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacerile MB Distribution vor stagna in 2009, pe o piata in scadere cu 25-30%

Publicat in Wall-Street.ro, marți 20 octombrie 2009 ·

MB Distribution, companie de distributie de produse si servicii IT, estimeaza pentru 2009 venituri de 30-31 milioane de euro, similare cu cele de 32,5 mil. euro din 2008 si un profit in stagnare, potrivit directorului executiv al companiei, Mihaelei Setreanu.

Desi piata de distributie IT estimata in 2008 la in jur de 900 de milioane de euro a scazut cu 25-30% in 2009, potrivit oficialului MB Distribution, compania cu un business de 32,5 milioane de euro anul trecut si profit de 2,7 milioane de euro, va inregistra aproximativ aceleasi valori ca in 2008, ca urmare a atentiei managementului asupra cheltuielilor si a partenerilor de afaceri.

“Am fost foarte atenti la evolutia pietei si ne-am dat aseama dupa primele luni ale anului ca o crestere nu este fezabila daca urmareste sa fie si una sanatoasa. Dupa primele noua luni, din punctul de vedere al cifrei de afaceri suntem in trendul pietei adica este o scadere de aproximativ 25%. In privinta profitabilitatii suntem la acelasi nivel ca in 2008, ceea ce inseamna ca am reusit sa folosim eficient resursele”, a declarat pentru Wall-Street Mihaela Setreanu.

Chiar daca pana acum cifra de afaceri este mai mica cu 25% fata de 2008, businessul ar putea fi asemanator cu cel de anul trecut daca pana la sfarsitul lui decembrie se vor mai finaliza cateva proiecte.

“Anul trecut primul semestru a fost foarte bun, dar al doilea a fost atipic, pentru ca de obicei al doilea este mai important si nu a fost asa. Anul acesta insa se prefigureaza a fi mult mai dinamic. Avem proiecte in derulare si daca toate se inchid conform pasilor stabiliti, deja estimam ca inchidem anul la acelasi nivel din 2008, deci fara o crestere substantiala. Daca nu se vor inchide pana la finalul acestui an, atunci vom avea un semestru intai foarte bun in 2010”, a adaugat managerul MB Distribution.

Chiar daca nu a redus numarul de angaja

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 7 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 5 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 11 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 6 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 8 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 4 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 10 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 13 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°