- Cultural - nr. 402 / 20 Octombrie, 2009 Ferestre POEZIA NAIVA S-a incetatenit, devenind operationala, o sintagma care, in aparenta, are conotatii peiorative: pictura naiva. In realitate, pictura naiva a facut cariera, si-a castigat un binemeritat loc in galeria artelor plastice, a valorilor plastice. Pictura naiva a creat valoare, a dat nume referentiale pentru miscarea plastica, a adus prestigiu national si international, imbogatind tezaurul nostru cultural. Ma intreb daca n-ar fi posibila si in literatura o sintagma in acelasi registru: poezia naiva? Poezie naiva, in aceeasi acceptiune axiologica precum si in cazul picturii, fara nimic depreciativ in ea, ba dimpotriva, ca o distinctie, ca o marca de identitate. De ce am recurs la aceasta sintagma? Provocat de un Festival al poetilor populari, am staruit putin asupra intelesurilor sintagmelor poet popular, poezie populara, pentru a evalua in ce masura sunt ele acoperitoare pentru o realitate estetica. Sintagmele poet taran, poet muncitor au fost o remorca ideologica, pentru acreditarea ideii ca poezia e «produs al intregului popor», intr-o tentativa de uniformizare in jos a literaturii, a crearii de confuzie, a minimalizarii valorilor autentice. Sigur, sunt sintagme aberante, care au cel mult relevanta sub aspect sociologic, clarificand conditia sociala a poetului. Daca am accepta astfel de sintagme ar trebui sa fie validate inca multe altele: poet medic, poet profesor, poet inginer, ori poet elev, poet student, poet pensionar etc. Or, e la indemana oricui sa constate ca nu pot fi posibile astfel de etichete. Poezia are sau nu are valoare, indiferent de statutul social al poetului. Oricum, nu exista profesionisti si amatori in poezie, pentru ca nu exista institutii academice care sa formeze poeti, sa acorde diploma/licenta de poet, cu atat mai mult sa poata fi angajat cineva cu o diploma de absolvent al unei